Gradinarit

miercuri, 29 ianuarie 2014

,, O moarte care nu dovedeste nimic '' -Anton Holban ( recenzie )

        Am găsit de  curând în Carrefour  cartea semnată de Anton Holban ,, O moarte care nu dovedeşte nimic ‘’ .   Necitind nimic de acest scriitor , m-am hotărât să o cumpăr . Stiam că este un autor modernist , că a publicat în  perioada interbelică , că urmăreşte direcţiile  literare stabilite de Lovinescu  , dar  nu  avusesem interesul să-l citesc .
            După lectura acestui roman , descopăr un personaj –Sandu – misogin , uşor masochist (  simţea nevoia acută de a înjosi pe Irina , personajul feminin ,   părând a-i fi superior  acesteia )   , incapabil să-şi inţeleagă propriile sentimente .  Povestea de iubire durează   5 ani   şi este prezentată din perspectiva bărbatului . Incepe din orgoliul acestuia – Irina făcănd parte dintr-un grup  care i se pare  intangibil . Deşi  nu este sigur de sentimentele sale ,  relatia  cu Irina  i se pare banală , nu renunţă la  , dar nici nu încercă  să o facă interesantă . 
              De  fapt , acestă  poveste de iubire este prezentată prin memorie involuntară – bărbatul plecat la Paris încearcă  să se elibereze de acestă  iubire . Scris sub forma jurnalulul , romanul analizează trăirile bărbatului  oscilaţiile sentimentelor sale  de la nevoia de a răni  pentru a-şi  dovedi superioritatea până la recunoaşterea nevoii de a o avea alături pe Irina şi apoi revenirea la atitudinea rece faţă de acesta  şi ,   în final  incapacitatea  de recunoaşte sacrificiul suprem al  femeii .
            Identific şi la acest autor acelaşi misiginism ca şi la Camil  Petrescu . Bărbatul analitic , detaşat de lumea comună , capabil de a educa , de a intelectualiza  femeia  , iar ea  dornică de petreceri şi de  a se afla în compania altor bărbaţi  sau de a fi femeia sclavă , lipsită de capacitatea de a gândi .  Iată un pasaj spre exemplificare : ,, Mi-am zis cu toată convingerea :  atâta pagubă ! E cea mai bună ocazie să scap de e a , aşa cum aş fi vrut de multe ori . Ea mi-ar face numai încurcături : renunţări , clevetiri de ale publicului , greutatea de a mai continua sau de a mă ascunde . Şi chiar uneori plictiseală . Atâta pagubă ! N-are nici bani , nici frumuseţe , inteligenţa ei este aşa de puţin personală că se mulţumeşte numai să-mi repete observaţiunile  mele .’’
             Mă întreb dacă aşa era văzută femeia în societatea românească interbelică şi mă mai întreb dacă nu cumva şi acum nu se mai perpetează  o astfel  de gândire . Analizând eu  societatea românească actuală  observ    că   o femeie  ocupă mai rar posturi sau functii cheie .  Să  se manifeste astfel de reminiscenţe  interbelice  astăzi ?

             Intenţionez să-mi cumpăr cât mai repede posibil romanul ,, Ioana ‘’ al aceluiaşi autor . Stiu că modelul personajului feminin din roman este Maria Dumitrescu , soţia   romancierului . Sunt  curioasă !