Gradinarit

marți, 20 martie 2018

Proiect de grădină

   Încerc de ceva timp să încropesc un proiect de grădină astfel încât să valorific cât mai bine suprafaţa pe care o am la dispoziţie. Îmi doresc ca aceasta să fie şi un loc de relaxare în care să îmbin utilul şi plăcutul şi să reciclez  şi unele materiale sau deşeuri.
     Începând de anul trecut, am acoperit o parte a gardului de sârmă cu material de protecţie solară pt a avea şi oarecare intimitate. La început am avut mici îndoieli, ca umbra ar putea afecta dezvoltarea plantelor, dar pe parcurs mi-am dat seama că acestea erau nejustificate.
     În acest an, am purces la ridicarea unui nou solar, având dimensiuni mai mari decât primul, asa că anul acesta voi avea cca 100m² ceea ce este mulţumitor pentru familia mea. Având o formă dreptunghiulară, cu o lătime de 10m, este mai dificil de organizat grădina, mai ales că sursa de apă este la o distanţă de câţiva zeci de metri de grădină şi aceasta trebuie dusă la plante printr-o reţea de furtune.
     Vreau ca în acest an, să existe în grădină o simfonie de culori şi verdele legumelor să fie completat de multicolorul florilor, al ornamentelor şi al spatiilor de odihnă necesară după câteva ore de trudă.
      Sper ca munca si imaginatia mea să dea roade şi gradina să aibă un aspect plăcut.