Sâmbătă, 18 nov.2023,

       Ce bine este cînd te bucuri de liniștea dimineții!  E odihnitor, e benefic pentru psihicul meu. Mă  gândesc cât de importantant ar fi ți un stil de viață activ, însă nu am ambiția de a face mișcare mai mult timp pe zi sau de avea un plan zilnic bine conturat. 

      Mă mulțumesc cu ideea că urmează o minivacanță  în care sper să  mă  încarc cu  spiritul Crăciunului. 

  

 O duminică dimineța de noiembrie cu mare miez!

        Știu că nu am mai revenit de mult timp asupra acestui jurnal...Și s-au întâmplat atât de multe.O excursie  de o săptămână  în Belgia, nu neapărat de agrement, ci mai mult activă, doar cu o singură zi destinată descoperirii orașului Leuven, însă,  poate,  neispirat programată, pentru că era o zi liberă la nivel național și  totul era  închis. M-am bucurat totuși de liniștea orașului, de calmul oamenilor care se  deplasau  cu bicicleta, și Doamne, ce mulți erau, de plimbarea pe străzile care te invitau  să le descoperi și mi-am bucurat ochii privind arhitectura clăridirilor, multe în stilul Art-Nouveau. 

        La revenirea la serviciu, am avut parte de o săptămână care m-a stors la propriu de energie, o perioadă exprem de presantă, cu exagerat de multă presiune și tensiune  psihice, tipică nouă. (Nu sunt genul care să critic lucru românesc și să apreciez doar ce vine din afară, însă cred că unele situații sunt prost organizate din varii motive. Cam așa s-a întâmplat și în cazul meu.) Când lucrurile sunt presant făcute și ai convingerea că sunt făcute inutil, cu atât mai mult randamentul este scăzut. Însă  a fost necesară o dimineață   de  duminică pentru ca echilibrul meu interior să revină în parametrii  normali, iar eu să încep să îndrept indicatorul psihologic spre  un mare plus. 

          Am mai afirmat că sunt fascinată de perioada interbelică, de cultura acestei epoci și nu am pierdut în această  dimineață timpul  și am urmărit -în timp de trebăluiam prin bucătărie-  niște materiale documentare având-o ca protagonistă pe Martha Bibescu. Recunosc că am citit în adolescența târzie o carte semnată de această femeie fascinantă, Katia- demonul albastru al țarului Alexandru, descoperită întâmplător pe o tarabă în anii '90, când începuse  accesul la carte de literatură. 

           Personalitatea acestei femei este extraordinară, a făcut parte din cercurile înalte ale societății românești, a avut prieteni, mari scriitori francezi care i-au preciat inteligența și carisma, a frânt inimile unor bărbați ilustrii, a simțit românește  și  si-a trăit a doua parte a vieții în exil. Este o personaliate prea putin cunoscută, cred, de noi.  

    Am ascultat/ urmărit câteva videouri găsite pe youtube.  Mi-aș  dori să citesc jurnalul ei politic, sper să îl găsesc. Scrierile memorialistice, reflexive, mă ajută să îmi formez o nouă perspectivă asupra acelor vremuri.  Mi-ar plăcea să am azi lângă mine persoane cu care să împărtășesc experiențe de lectură, cu care să fac schimb de opinii despre un anume subiect, cu care să am discuții despre teme și preocupări actuale, dar cei din jurul meu sunt atât de individualiși  sau poate preocupați de existența cotidiană. Mă întreb dacă nu sunt chiar eu de vină că nu am găsit  asemenea oameni. Mă  mulțumesc să scriu aici și când voi reveni asupra lecturii acestor pagini, voi reflecta mai adânc sau poate voi avea o înțelegere.  

      P.S - Am început lectura cărții lui G. Liiceanu, Iisus al meu. Voi reveni!