Lecturi

vineri, 28 iulie 2023

 

          Doamna Dalloway  de Virginia Woolf 


       Trebuie să recunosc că am citit acest roman, revenind asupra unor pagini pentru a-mi lămuri cine este, de fapt, naratorul. Romanul fascinează prin sondarea adâncimilor  psihologiei uname, prin acțiunea prezentată ca un puzzle (așa am perceput-o eu), fiindcă trebuie să fii foarte concentat asupra lecturii, pentru a-ți da seama din perspectiva cărui personaj este făcută relatarea, accentul fiind pus pe elementul psihologic.

       Romanul prezintă scurgerea unei zile, întreaga acțiune  se desfășoară pe parcursul zilei în care are loc serata organizată de doamna Dalloway, însă nu acțiunea captivează, ci puterea de analiză, introspecția,  finețea observației fiecărui  personaj, fie  principal, fie secundar, fie este episodic (așa cum este cazul bătrânei doamne Barnet care ajută doamnele la sosirea la recepția din casa Dalloway). 

    Cititorul cunoaște fiecare personaj din perspectiva altuia, realizându-se astfel o țesătură narativă, abil constituită (asemenea unei pânze de păianjen) în care un personaj devine imediat narator, lăsându-l pe cititor să pătrundă în conștiința sa. Romanul are numeroase personaje-în jur de18- 20-din diverse categorii sociale,  însă se impun doamna  Dalloway, Peter Walsh, Septimus Warren Smith, Sally Seton, Elizabeth. Viețile persoanjelor sunt recompuse prin flash-back, din amintirile celorlate personaje sau ale personajului însuși. Astfel, cititorul află episoade semnificative din viața anterioară a personajelor: povestea de dragoste trăită în tinerețe de Clarissa și Peter Walsh, precum si de drama bărbatului- respins de Clarissa,  plecă în India, dar își ratează viața, el neputându-se vindeca de această iubire; drama trăită de familia Smith- Septimus  suprviețuitor al războiului, își pierde rațiunea după pierderea prietenului său Evans, încercarea de vindecare este sortită eșecului, el se va sinucide; evoluția rebelei Sally-tânăra care fuge din sânul propriei familii măcinate de certuri, cea care încalcă regulile moralității, dar care va deveni mama a 5 băieți. 

        O zi de iunie a anului 1923 devine un panou pe care sunt  ,,afișate,, identitățile sociale și  psihologice ale tuturor personajelor. Unele dintre acestea au ,,ascunzișuri” recunoscute sau nu- Clarissa, deși este o femeie împlinită, are o familie frumoasă,  face parte din înalta societate londoneză, își pune întrebări cu privire la alegerea făcută, atunci când s-a căsătorit; Elizabeth, fiica ei, lasă impresia de dorință de evadare din această lume și găsirea unui rost care să o  împlinească- așa cum arată plimbarea ei cu omnibusul, Richard Dalloway  cel care nu are puterea să își exprime sentimentele față de soție și fiică. 

        Finalul  deschis  al romanului lasă loc interpretărilor... Septimus și Clarissa nu se cunosc, dar par a avea ceva comun-neliniștea interioară. Drama trăită de tânăr este dublă, experiența războiului și modul în care societatea tratează omul cu o boală mintală. Clarissa, la rândul său, este măcinată de temeri provocate de organizarea fastuoasei serate, la care se adaugă si de apariția intempestivă a lui Peter Walsh, dar și prezența lui Sally.  Clarissa evita întreaga seară  o discuție cu cei doi. Atunci când află de moartea tânărului se declanșează în ea o anume stare. Gestul ei de a merge la fereastră, de a se gândi că seamană cu S. W. Smith sugerează a căutare a unei asemenea căi de evadare..