Livada de vișini de A. P. Cehov

     

       Am citit aseară  această piesă de teatru. Nu o făcusem până acum. O ascultasem  la radio, transpusă în piesă radiofonică, însă jucată în specatacol de teatru nu am văzut-o nici pe scenă, nici adaptată pentru televiziune. Cartea am achiziționat-o de ceva timp (cu mulți ani în urmă). A fost pusă pe rafturile bibliotecii, și de  multe ori am intenționat să o citesc, dar apărea altceva. Imi spuneam ,,A, o știu, am asculatat-o de câteva ori!”, dar nu m-am aplecat cu interes sporit asupra subiectului niciodată. Eu cred că nimic nu este întâmplător și tot ce se întâmplă are o semnificație, pe care unori o înțelegi, alteori o înțelegi prea târziu sau, poate, niciodată. Cred că acum, în această fază a vieții, a fost momentul acestei lecturi. 

    Nu voi vorbi despre subiect. Este ușor de aflat. Voi puncta semnificațiile, așa cu le-am descifrat pentru mine:

Legătura prea puternică cu trecutul, te poate face  să rămâi ancorat în acel timp și  să nu înțelegi ceea ce se petrece în prezent și astfel să te pierzi pe tine însuți. 

Oportunismul și parvenitismul au adepți din toate clasele sociale, de toate vârstele, din toate cercurile.  Cei care le îmbrățișează sunt fără scrupule și așteaptă momentul oportun pentru a acționa. Privește-i cu mai multă atenție pe ceilalți! 

Loialitatea nu este totdeauna apreciată, ea ajunge să devină o obișnuință pentru celălalt și nici să nu conștientizeze cât de devotat îi ești. Poți fi abandonat foarte ușor.  Ai grijă! 

Realitatea ta  se poate pierde într-o clipă, fii pregătit să faci față provocărilor! 

    Nu este ceva ce ar fi de neconștientizat și te lovește revelația în urma unei lecturi, însă  speri că nu ți se poate întâmpla tie. Dar dacă se întâmplă...   cum ai reacționa? ...cum ai face față situației? ...cum te-ai împăca cu gândul? 

E de meditat!...

    

Cât timp înfloresc lămâii o carte care te face să meditezi la tot ce înseamnă iubire, sacrificiu, speranță.

    Este o oră  matinală, 7.20. Ultima zi de primăvară, 31 mai. A trecut un an de când am decis să revin asupra acestui blog, pe care să îl transform într-un jurnal. Am ajuns la finalul perioadei de un an în care am consemnat într-o listă toate   lecturile acestei periade. S-au adunat vreo 23 de titluri. Mulțumită  de rezultat, ținând cont de faptul că am început consemnarea spre sfârșitul lunii iunie și a fost un an solicitant. De mâine, începe o nouă perioadă de lectură.

Azi însă vreau să fac o scurtă recenzie a acestei ultime cărți,Cât timp înfloresc lămâii de Zoulfa Katouh.  Este o carte care surprinde drama războiului civil din Siria. Știu ce înseamnă totalitarismul și dictatura pentru că am trăit copilăria și o parte a adolescenței sub un astfel de regim, însă nu vreau să cunosc tragimul războiului, mai ales un război  fratricid. Subiectul este cutremurător, prezentând toate aspectele unui război civil și al unui regim dictatorial-încălcarea dreptului la libertate, arestări politice, torturi, încercarea de menținerea puterii prin forță și teroare, drama oamenilor care visează la libertate, visurile spulberate ale unor copii.  

    Pe de altă parte, cartea este un simbol al speranței. Cei doi adolescenți, nevoiți să se maturizeze mult prea rapid, Salama și Kenan, prin dragostea lor dovedesc că speranța există. Povestea lor de dragoste este cutrenurătoare, iar contextul în care se apropie dramatic. Tânăra, studentă la farmacie, activând în timpul războiului într-un spital, sub îndrumarea unui medic de excepție, este nevoită să o opereze pe sora lui Kenan, într-o locuință distrusă de bombardament, fără anestezie. 

    Modul în care Salama găsește calea să îl convingă pe traficantul Am  să îi facă rost de o barcă pentru a-și salva singura persoană din familie care mai era lângă ea, Layla, soția însărcinată  fratelui său, este din nou de un dramatism cutremurător, chiar dacă ea știe că întarzierea intervenției ei nu pune în pericol viața fetiței traficantului. Puterea de a dona sânge direct de la persoană la persoană- Salama va face transfuzia de sânge pentru copilă, direct din vena sa- dovedește iubirea pentru viață și oameni de care dă dovada această tânără minunată de numai 18 ani. Layla, da Layla- doar o ancoră existențială (Layla fusese împușcată, fiind însărcinată, iar Salama își pierde toată familia).  Incercarea de salvare dintr-o țară distrusă de război, traversarea Mediteranei într-o barcă în speranța unui viitor mai bun într-o țară liberă, dar total   necunoscută, sunt alte aspecte dramatice ale riscurilor pe care și le asumă oamenii care fug din calea războiului în încercarea de a regăsi o oarecare normalitate. 

        Cartea te îndeamnă la meditație și nu ai cum să nu îți pui întrebări despre ceea ce ai face tu, cititorul, dacă te-ai afla într-o astfel de situație. Războiul distruge vieți si mutilează conștiinte. Războiul distruge identități. Nu pot să nu mă gândesc la aceste drame, când aproape de mine, într-o țară învecinată este un război în desfășurare de 2 ani și 3 luni. Ziua de 24 feb, ziua când a început războiul, în tradiția neamului meu este ziua îndrăgostiților. Nu se poate să nu ți se imprime în conștiință această dată. Aud destul de des aparate de zbor, fiind aproape de un aeroport militar. Nu pot să nu mă gândesc cum aș proceda, dacă existența  mea simplă, modestă, liniștită, ar fi zruncinată de un război.

    

 

 

    „Viitorul începe luni” așa sună titlul unei alte cărți semnate de  scriitoarea contemporană Ioana Pârvulescu.Este un roman care vine în continuarea cărții anterior citite și surprinde o altă săptămână din viața personajelor: luni, 23 feb-duminică,01 martie 1898. Este și în această carte o regresiune în timp, însă aventura, povestea de iubire, dublul existențelor în timpuri diferite, își fac loc în paginile ei. 

    Dacă cititorul evadează din realitatea postmodernă,prin aceasta lectură, Iulia Margulis-personajul adolescentin are parte de un salt în viitorul anilor 2000. Se creează o paralelă între destinele unor oameni care trăiesc în epoci diferite. 

    Suntem martorii unei încercări eșuate a  loviturii de stat, a dramei unui medic care cade în capcana unei rețele de escroci și  intervenția salvatoare a unui polițist  dedicat meseriei sale.

    Pot spune că este un roman care abordează problematici diverse prin care se conturează atmosfera începutului de secol XX. 

    Imi place această perspectivă asupra lumii din unghiuri diferite, fiindcă acțiunea este relatată de către mai mulți naratori- personajele-reflector. 

     Este o carte care se citește ușor, are coerență și ține cititorul „în priză”, fiind un roman polimorf:  polițist, cu suspans și răsturnare de situație, un roman de dragoste prin experiența trăită de Iulia care ajunge în  viitor și trăiește un timp în casa unui medic; un roman social prin prezentarea  aspectelor sociale ale anului 1898( rivalități jurnalistice, conferințe ale unui tânăr medic, relațiile interuname, viața interlopă)   un roman  politic prin atacul eșuat asupra regelui. Lectura acestei cărți mi-a oferit reîntoarcerii în timp. 😏

 Leonardo da Vinci-biografia unui geniu.

    Nu doar pentru că am călătorit în această vacanță în Italia, am hotărât să citesc această biografie scrisă de Michael White. Trebuie să recunosc că am aflat detalii intresante din viața acestui geniu care se considera un „uomo universale”. Cartea oferă informații prețioase despre viața și preocuparea pentru știință a lui Leonardo da Vinci. 

    A fost un vizionar, o minte sclipitoare care avea o perspectivă  asupra vieții mult diferită de cea a oamenilor vremii sale. Trăiește o perioadă de timp la Milano, după ce  pierde sprijinul lui Lorenzo de Medici. Este dornic de cunoaștere, studiază matematicile, un domeniu pe care nu îl stăpânea foarte bine, însă cu toate acestea realizează proiecte ale unor invenții din secolele următoare. Studiind  corpul păsărilor  și mecanismul de zbor al acestora, realizează un desen al ,,corabiei văzduhului”.

Însemnările din caietele sale dovedesc interesul marelui umanist pentru artă și stiință. A fost preocupat e artă, medicină, arhitectură, inginerie. Cred că primele desene ale interiorului corpului uman îi apartin lui. 

    Trăind in perioada oraselor-cetate italiene, da Vinci este prins in conflictele dintre mai-marii vremii și încearcă să îi convingă de eficiența unor arme sau instrumente proiectate de el. Gândește un costum pentru scufundare și un dispozitiv care cu ajutorul căruia să se poată repira în timpul scufundării, realizează schițe cu clădiri pentru noi orașe.  

     Cu toate că am ajuns în Milano, timpul nu mi-a permis să vizitez Basilica Santa Maria dela Grazie, unde se află pictura murală „Cina cea de taină”. Din această carte am aflat că timp de 2 ani, Leonardo a căutat în rândul oamenilor vremii un chip pe care să îl aibă ca model pentru Iuda. 

     Carnetele sale se păstrează si astăzi și sunt o dovadă vie a geniului său. Scrierea în oglindă, inventată de el pentru a nu fi plagiat este incă o dovadă a genialității sale. 

   Viața începe vineri  

Acesta este titlul ultimei cărți citite săptămâna trecută și semnată de Ioana Pârvulescu.  Acord timp acestei pasiuni,  nu 

atât cât mi-aș dori, fiindcă alte responsabilități vin să ocupe locul lecturii, dar pot spune că citesc frecvent. Prefer cărțile în format clasic, fiindu-mi mai lesne să fac însemnări asupra unor pasaje. 

Revenind la acest volum, trebuie să recunosc că  îmi place stilul autoarei, cartea sa Inocenții, prima  care am citit-o, m-a ținut prinsă, încât am terminat-o într-o singură zi. 

Viața începe vineri este un roman  a cărui acțiune se desfășoară pe o perioadă de 13 zile, începând de vineri, 19 decembrie și până miercuri 31 decembrie 1897. Este un roman cu o țesătură narativă abil constituită, cu naratori multipli, Iulia Margulis , Dan Kretzu/ Crețu, junalistul care trăiește experiența evadării din timpul real, un comisionar de 8 ani, Nicu,  și naratorul însuși. 

    Romanul prezintă aspecte din viața acestor personaje,  creând momente de suspans, unele secvențe aducâd în atențe tumultul sufletesc al personajelor provocat fie de trăirea fiorului dragoste, cum este cazul Iuliei Margului, fie de responsabilizarea precoce, în cazul lui Nicu, băiețelul care trăiește alături de o mamă cu probleme psihice, fie trăirea unor experiențe inedite, în cazul lui Dan Crețu  are trăiește în două lumi prin ieșrea din timp. 

    Este un roman de dragoste, de familie, un roman polițist si fantastic în același timp. Merită citit !👍 

 

    Garoafe la bordel este titlul unei cărți recent apărute (2023) sub semnătura lui Radu Paraschivescu. Titlul incită și te face să-ți pui niște întrebări legate de conținutul acestei cărți, înaintea lecturii. Si chiar ar trebui făcut acest exercițiu de interogație ,,Oare de ce a  ales autorul așa o asociere șocantă de cuvinte?  Care ar fi sensul cuvintelor? E cumva o metaforă?” 

    Ei, bine, da!  Descoperi niște personaje și niște situații care te  determină să devii reflexiv. Să te amuzi de situațiile relatate sau să te îngrijorezi când recunoști în  universul ficțional  atât de multe similitudini cu realitatea în care trăiești. Radu Paraschivescu creează o suită  pestriță de personaje și  mă întrebam de unde cunoaște atâtea tipologii umane. Oare modelele  care l-au inspirat sunt și în preajma sa, d-lui  fiind un intelectual de elită? Noi, cititorii săi, cu siguranță ne-am ciocnit în existența noastră de persoane asemenea personajelor sale, pentru că  sunt  atât de actuale societății noastre că am impresia că prototipul personajului  Clement Lilian Chișleag din povestirea Abdominabil este unul dintre oamenii întâlniți des.

    Suprapersoanjul acestei cărți este prostia.  Majoritatea persoanjelor sale sunt lipsite de inteligentă, însă unele  o poziție socio-profesională  bună- de ex locotenent-colonelul Chișleag, comandantul unei unități militare, care visează la o avansare, un om lipsit de cultură, un impostor...și nu este singurului. 

        Limbajul  este unul comic, dar un comic de factură tragică, pentru că scoate în evidență incultura. Cartea aceasta este o radiografie a societății actuale și  pune în lumină multe dintre hibele ei-incultura, impostura, infatuarea,  prostia, sinecura. Citesc povestirile, mă amuză lectura, mă întristează adevărul realitații regăsit în substratul textului. 

 Descoperind-o pe Virginia Woolf😊

     Da, am descoperit această scriitoare fascinantă de origine engleză! Am recitit cartea ,,Spre far”, carte  care la prima lectură mi s-a părut greoaie, deoarece nu am citit în liniște. Ca să pătrund profunzimea creației Virginiei Woolf   am nevoie de liniște. Cu fiecare carte citită a cărei semnătură o poartă, descopăr puterea de creație, inovația în literatură adusă de ea. 

    Spre far  aduce în atenție  o excursie organizată la far în două zile aflate la 10 ani distanță, timp în care personajele trăiesc  tragedia războiului. 

      Cartea este alcătuită din trei părți:

,,Fereastra”- prezintă intenția grupului venit în casa familiei Ramsay de a lua parte la excursia de a doua zi spre far, excursie ce nu va avea loc din cauza vremii neprielnice. Acesta este  pretextul întâlnirii, elementul secundar, căci conflictul cărții este de natură psihologică, lectorul va fi ghidat de gândurile personajelor care devin naratori. Autoarea acordă multă atenție gesturilor, dă semnificații întâmplărilor care declanșează gândurile pesonajelor. Centrul acestei părți este ocupat de doamna Ramsay, mama a 8 copii, admirată de toți cei prezenți.

,,Timpul trece”- oferă o imagine a casei atinse de trecerea timpului, abandonată vreme de 10 ani, timp în care războiul lasa urme adânci în viața familiei Ramsay.

,,Farul”- prezintă excursia făcută spre far după 10 ani, raporturile dintre membrii familiei Ramsay după decesul unora dintre membrii (doamna Ramsay, Prue-fiica , Andrew-fiul mort în război). Excursia este prilej de meditație și de pătrundere în adâncul sufletesc al fiecărui personaj. 

     Virginia Woolf  nu este o scriitoare cu un stil neobișnuit, pentru începutul secolului al XX-lea- romanele sale sunt publicate în jurul anilor `20- Doamana Dalloway (1925), Spre Far (1927), Orlando (1928), Valurile (1931)- cititorul putând renunța ușor la lectura acestor cărți, dacă nu are voința de a face un efort de concentrare și de a reveni asupra unor pagini pentru înțelegere. 

    Orlando recunosc că m-a impresionat și m-a făcut să mă aplec mai mult asupra celor citite, cele 200 de pagini le-am citit în 4 zile. Citeam aproximativ 50 de pagini zilnic, pentru a medita...deoarece subiectul impune un efort intelectual. Cartea abordează mai multe teme precum sexualiatea, transsexualitatea, timpul, multiplele fațete ale eului, creația, procesul scrierii, destinul scriitorului, mitul androginului. Acțiunea cărții traversează cca patru secole- din 1538 până în 1928, având ca protagonist pe Orlando-bărbat și femeie. Este și o radiografie a epocilor, cartea debutează în perioada domniei Elisabeta și sfârșeste în timpul regelui Eduard. Personajul pricipal, Orlando, care la început are identitate masculină, traversează toate aceste epoci, fără a fi atins prea tare de trecerea timpului, fiindcă la începutul romanului( care intrigă  prin precizarea ,,băiatul- fiindcă în privința sexului nu putea să încapă nicio îndoială) are 16 ani, iar în  final, în 1928, apare în postura de mamă  și de scriitoare care se bucură de succes, având 36 de ani, obținând și un premiu ca urmare a publicării operei ,,Stejarul” (începută spre sfârșitul sec. al XVI-lea). Este o transformare a bărbatului în femeie, fiind ilustrată și condiția femeii în diverse epoci. De fapt, identitatea bărbat-femeie este interșanjabilă în acest roman, fiindcă apar două pesonaje cu identități diferite-Orlando și arhiducele cel care apare în postura de femeie, prima  dată, ca la reîntlnirea cu Orlando să mărturisească că era bărbat, dar se travestise fiind îndrăgostit de Orlando. 

    Cartea este si o sinteză a literaturii, fiind amintiți scriitori ca Sheakespeare, Marlowe,Jonathan Swift, Joseph Addison, poetul Alexandre Pope, rolul criticul literar, apărut în carte în  personajul Greene. Sunt surprinse și frământările scriitorului, îndoiala că opera sa este valoroasă, impulsul distrugerii a ceea ce a scris, asumarea menirii de scriitor, 

     Un  simbol aparte în roman este stejarul pe care eu l-am asemuit cu trăinicia, cu esența existenței. In finalul romanului,  Orlando este surprins lângă stejarul din vârful dealului pe care îl cunoscuse pentru întâia dată în 1538. Stejarul este un alter-ego al pesonajului, el reprezintă, de fapt, viața, creația, omul, lumea însăși. Îngroparea manuscrisului la rădăcina copacului o  asemăn cu întoarcerea la origini, la matcă. 

    In diferitele metamorfoze ale personajului, găsim de cautări ale identității umane, diverse forme ale eului, despre care ne este teamă uneori să le recunoaștem...

    Cele trei cărți  citite ale acestei autoare m-au fascinat, m-au  determinat să îmi pun unele întrebări. Urmează ,,Valurile”, sper să o găsesc în format electonic și să o citesc până la finalul lunii august. Voi reveni!😍

     

 

          Doamna Dalloway  de Virginia Woolf 

       Trebuie să recunosc că am citit acest roman, revenind asupra unor pagini pentru a-mi lămuri cine este, de fapt, naratorul. Romanul fascinează prin sondarea adâncimilor  psihologiei uname, prin acțiunea prezentată ca un puzzle (așa am perceput-o eu), fiindcă trebuie să fii foarte concentat asupra lecturii, pentru a-ți da seama din perspectiva cărui personaj este făcută relatarea, accentul fiind pus pe elementul psihologic.

       Romanul prezintă scurgerea unei zile, întreaga acțiune  se desfășoară pe parcursul zilei în care are loc serata organizată de doamna Dalloway, însă nu acțiunea captivează, ci puterea de analiză, introspecția,  finețea observației fiecărui  personaj, fie  principal, fie secundar, fie este episodic (așa cum este cazul bătrânei doamne Barnet care ajută doamnele la sosirea la recepția din casa Dalloway). 

    Cititorul cunoaște fiecare personaj din perspectiva altuia, realizându-se astfel o țesătură narativă, abil constituită (asemenea unei pânze de păianjen) în care un personaj devine imediat narator, lăsându-l pe cititor să pătrundă în conștiința sa. Romanul are numeroase personaje-în jur de18- 20-din diverse categorii sociale,  însă se impun doamna  Dalloway, Peter Walsh, Septimus Warren Smith, Sally Seton, Elizabeth. Viețile persoanjelor sunt recompuse prin flash-back, din amintirile celorlate personaje sau ale personajului însuși. Astfel, cititorul află episoade semnificative din viața anterioară a personajelor: povestea de dragoste trăită în tinerețe de Clarissa și Peter Walsh, precum si de drama bărbatului- respins de Clarissa,  plecă în India, dar își ratează viața, el neputându-se vindeca de această iubire; drama trăită de familia Smith- Septimus  suprviețuitor al războiului, își pierde rațiunea după pierderea prietenului său Evans, încercarea de vindecare este sortită eșecului, el se va sinucide; evoluția rebelei Sally-tânăra care fuge din sânul propriei familii măcinate de certuri, cea care încalcă regulile moralității, dar care va deveni mama a 5 băieți. 

        O zi de iunie a anului 1923 devine un panou pe care sunt  ,,afișate,, identitățile sociale și  psihologice ale tuturor personajelor. Unele dintre acestea au ,,ascunzișuri” recunoscute sau nu- Clarissa, deși este o femeie împlinită, are o familie frumoasă,  face parte din înalta societate londoneză, își pune întrebări cu privire la alegerea făcută, atunci când s-a căsătorit; Elizabeth, fiica ei, lasă impresia de dorință de evadare din această lume și găsirea unui rost care să o  împlinească- așa cum arată plimbarea ei cu omnibusul, Richard Dalloway  cel care nu are puterea să își exprime sentimentele față de soție și fiică. 

        Finalul  deschis  al romanului lasă loc interpretărilor... Septimus și Clarissa nu se cunosc, dar par a avea ceva comun-neliniștea interioară. Drama trăită de tânăr este dublă, experiența războiului și modul în care societatea tratează omul cu o boală mintală. Clarissa, la rândul său, este măcinată de temeri provocate de organizarea fastuoasei serate, la care se adaugă si de apariția intempestivă a lui Peter Walsh, dar și prezența lui Sally.  Clarissa evita întreaga seară  o discuție cu cei doi. Atunci când află de moartea tânărului se declanșează în ea o anume stare. Gestul ei de a merge la fereastră, de a se gândi că seamană cu S. W. Smith sugerează a căutare a unei asemenea căi de evadare..