Săptămâna a 16-a (13-19 aprilie 2026),ora 06.45
Bună dimineața! Dacă este duminică, este ziua în care postez jurnalul săptmânii. Mă bucur că până acum mi-am respectat intenția de a consemna săptămânal un rezumat a ceea ce am trăit.
Citind sau recitind ceea ce am notat, îmi amintesc într-un mod autentic ceea ce am trăit. În timp ce scriu, sunt bruiată de Aby care miaună continuu. Fiindcă în vacanțe am fost rugată de fiica mea să merg la ea, nu am avut timpul necesar pentru a le supraveghea, așa că am amânat sterilizarea celor două mâțe, iar Aby este într-o perioadă critică și are momente când este de-a dreptul imposibilă.
...în rest, săptămâna aceasta a fost una liniștită și caldă, atât în natură, cât și în suflet.
Vremea a fost frumoasă, însorită, uneori cu vânt mai tăios, dar nu biciuitor. Miercuri, am încercat o ținută mai primăvăratică, însă am regretat. În sălile de clasă era frig, fiindcă nu fuseseră încălzile de peste 10 zile. Următoarele zile am revenit la geaca groasă pentru iarnă.😅 Azi nu vreau să vorbesc prea mult despre serviciu. Vreau să punctez aspectele frumoase care mi s-au întâmplat în această săptămână.
Luni, am revenit acasă de la fetele mele. Mi-am dat seama despre un aspect: călătoria cu trenul nu mă obosește atât de tare precum cea cu mașina personală. Poate pentru că sunt total detașată, poate pentru că este altcumva, cu mai multă siguranță. Am revenit în minte cu momente frumoase trăite alături de ele.
Apoi, zilele următoare au fost atât de liniștite. Cu echilibru și pace în suflet, mai ales că ruda care are probleme de sănătate acum este mai bine. Ceea ce pune însă semne de întrebare este faptul că vederea este foarte slabă. Vom vedea cum va evolua cu tratamentul urmat.
Vineri, după finalul programului de lucru, mi-a luat un răgaz de vreo 2h. Era sărbătoare, așa că am putut să îmi rezerv un timp pentru un film de acțiune pe Netflix. Am avut și partenere pentru comentarea secvențelor incitante; Aby și Capy. Imaginea de copertă arată că nu toate am fost așa impesionate de prestanța actorilor. Capy se pare că era de-a dreptul plictisită.😉
Pentru că săptămâna viitoare sunt înscrisă la un curs de pictură/desen, aveam nevoie de materiale, așa că ieri am fost la cumpăraturi. Am primit o listă consistentă cu materialele necesare, care mi-a luat ceva timp până să o consider finalizată. Și pentru că am găsit și un șablon de tablou cu unicorn și acuarele cu nuanțe foarte calde și plăcute, le-am cumpărat și pe acestea pentru a lucra în weekend cu A. Va fi proiectul nostru de expus, nepoată-mamă-bunică sau nepoată-bunică. Vedem ce se va decide!
După rătăcirea printre rafturile magazinului de specialitate, am decis că este cazul unei plimbări pe malul mării. Marea avea o culoare turquoise minunată, cum rar găsești în timpul verii. Regret că nu am făcut o poză când lumina era așa de puternică si această nuanță era pe o zonă mult mai extinsă. 
Intenționam să ajung pe țărm, dar am întâlnit întâmplător o doamnă, cu care ne-am întreținut vreo oră. Este de neexplicat cât de ușor reușesc să comunic cu persoane pe care le întâlnesc neașteptat și cât de multă lipsă de comunicare există cu colegii de serviciu.
A fost o întâlnire faină, pentru că am discutat despre mai multe aspecte ale vieții sociale, economice și profesionale din zilele noastre. La un moment dat doamna a mărturisit că este cadru didactic. Am evitat să spun că aceeași profesie o am și eu. Era clar că are mai multă experiență profesională decât mine. Mă interesa care sunt opiniile sale despre educația de azi. O altă mărturisire a doamnei m-a surprins: ,,evit sala profesorală, stau mai mult printre copii”. Să fie oare o situație generală, lipsa aceasta de comunicare? Dacă este așa într-adevăr, este neplăcut.
Tot ieri, am întâlnit o elevă care îmi mărturisea despre fricile ei, despre presiunea examenului și despre lipsa de încredere în sine. Am avut o discuție caldă, chiar prietenească. Am descoperit-o atât de sinceră! Mi-aș dori ca discuția de ieri să o ajute, să îi fi dat măcar o undă de speranță că poate atinge rezultatul pe care îl așteaptă. Chiar am conceput împreună un program de ,,învățare”, și când fac această afirmație nu mă refer doar la a învăța conținuturi, ci cum să își gestioneze emoțiile și cum să găsească o ,,ancoră” pentru a scăpa de teama sălii de examen, de teama că nu se poate concentra asupra subiectului. Am făcut chiar un calcul al zilelor până la proba scrisă pentru a o încuraja că rezultatul pe care și-l dorește poate fi atins. M-aș bucura atât de tare dacă discuția aceasta prinde rădăcini, iar ea se va simți mai sigură pe sine.
Tot în această săptămână, am primit un mesaj de la o fostă colegă, de la o altă școală, cu care nu mai comunicasem de mult timp. Mesajul ei ,,Azi, așa din senin, m-am gândit la tine” nu a putut decât să mă bucure. Nu mai suntem colege de 7 ani.
Toate acestea mă fac să cred că ,,problema nu este la mine”, fiindcă de multe ori îmi reproșam acest lucru. Cred că nu caut să mă absolv de vreo vină, fiindcă nu există o comunicare eficientă la serviciu.
Acum mă opresc, fiindcă am multe de pus la punct pentru săptămâna viitoare. Vor fi zile cu multe provocări, daar despre toate acestea voi consemna duminica viitoare.
Săptămână cu spor!