Ce m-a învățat o entorsă despre răbdare, autoîngrijire și reflecție...

      Vineri, 29.11.2024, ora 8.06 a.m.

     Am vorbit ieri despre incidentul neplăcut care mi-a dat peste cap rutina. M-am gândit că este cazul să notez aici ceea ce am trăit și modul cum o clipă de neatenție poate răvăși viața unui om. Ceea ce mi s-a întâmplat mie, poate va fi un semnal pentru cei care citesc acest articol. Au trecut 48, 1/2h de la incident.

    Miercuri, am ieșit din casă spre serviciu și, în timp ce coboram scările blocului, telefonul a început să sune. Era un apel de la o colegă de serviciu, despre care știam că nu sună la o oră atât de matinală pentru a face conversație. Era clar că era ceva important, așa că am ales să răspund. De menționat că aveam bagaje. servieta, altă sacoșă și întuneric pe scară, fiindcă lumina cu senzor se  oprise. In timp ce am răspuns la telefon, am ratat o treaptă a scării, așa că piciorul drept mi-a alunecat în gol de la cca 50-60 cm.  

    Am simțit o durere acută și am auzit o trosnitură în laba piciorului. Am rămas pe loc câteva minute. Durerea persista, dar am decis să merg la serviciu, considerând că durerea se va estompa. Proastă decizie. Mergeam schiopătând și cu cât forțam piciorul cu atât durerea se intensifica. Am decis să merg la doctor pentru un control, însă asta a presupus revenirea acasă, urcarea a 2 etaje, deci forțarea din nou a piciorului, căutarea unei clinici unde puteam fi consultată în aceeași zi. Am găsit programare la o clinică privată pentru ora 12.40.  La ora 10.30 durerile deveniseră intense, iar piciorul se umfla de la un minut la altul, chiar dacă am folosit gheață și l-am bandajat(cu folie alimentară☺, fiindcă altceva nu aveam în casă). Am coborât scările, din nou singură, cu mare dificultate. Deja nu mai puteam să calc în el. M-am sprijinit de balustrada scării și perete. Mi-au trebuit vreo 6-7 minute să cobor 2 etaje. Am rugat pe cineva să mă ducă cu masina până la clinica aflată la cca 55 km distanță. Piciorul se umfla foarte tare, iar adidasul mi se părea că mă strânge îngrozitor. Fiindcă la clinică nu am găsit loc de parcare, am fost nevoită să cobor singură, repede pt a nu incomoda traficul. A fost o durere îngrozitoare, la fel am simțit și  la accesul în clinică. Trecuseră deja vreo 4h de la incident. La clinică, a venit și soțul meu și din momentul întâlnirii cu efortul deplasării a fost mai ușor. Au urmat controlul medical, o radiografie, recomandarile medicale, drumul de întoarcere și provocarea urcării scărilor. Durerile erau intense și, în ciuda faptului că acum aveam un baston, a fost o altă mare provocare să ajung în apartament. 

    A urmat apoi perioada de repaos. Binevenită. Da, o spun cu toată convingerea, pentru că astă-noapte mi-am dat seama, câtă nevoie aveam de ea.  Tratamentul l-am început chiar din prima seară cu Vimovo, însă ieri piciorul era ca cel de elefant, iar să mă depalsez fără sprijin, nici nu era de luat în calcul. Ce am folosit pentru vindendecare, în afară de medicamente și folosesc încă: gleznieră, comprese cu gel ColdHot, gel Diflex. Azi este mai bine, dar piciorul este tot umflat, dar mai puțin dureros.

    Am venit cu toate aceste detalii pentru a se înțelege că nu trebuie să trecem cu indiferență peste momente care ne pot afecta sănatatea. Ieri mă simțeam deprimată, scoasă din circuitul firesc. Imi reproșam că neatenția mea afectează și alte persoane. Vă spuneam că urma să particip la niște cursuri și fiind indisponibilă, în ultimul moment, cred că am creat niște neplăceri, chiar dacă oamenii cu care lucrez s-au dovedit foarte înțelegători și empatici. Sentimentul de culpabilitate mă măcina ieri profund. De asemenea, faptul că eram vulnerabilă, că un lucru neînsemnat necesita un efort mare, mă indispunea total și m-a făcut să vegetez o zi întreagă. Spre seara, însă, am avut un moment de sinceriate cu mine și mi-am dat seama că atunci când ceva trebuie să se întâmple, se întâmplă. Urc și cobor aceste scări de 28 de ani. Le-am urcat și coborât cu bagaje mult mai grele, mult mai voluminoase. Le-am urcat și coborât pe întuneric de nenumărate ori. Nu încer să mă disculp, însă aceasta este realitatea. M-am gândit ce am învătat din aceasta situație: să îmi prețuiesc sănătatea, să îmi acord mie atenție pentru ca totul în jurul meu să fie în armonie, că orice obstacol trebuie depășit, chiar dacă pentru moment pare dificil. că trebuie să faci față psihic oricărei situații și să cauți soluții. Las-o așa că trece, nu duce la repararea unei situații, ci o acutizează. Medicul mi-a recomandat 15 zile de concediu medical și repaos total 4-5 zile. Am refuzat și am cerut 7 zile de concediu, fiindcă la serviciu vine o perioadă intensă cu simulări ale examenelor naționale. Ce se întâmplă dacă recuperarea mea nu va fi deplină? Cine va avea de suferit? Simplu, eu! Reacția de moment de a-l contrazice pe medic, o regret acum. Voi vedea cum va recurge recuperarea și știu sigur că voi acorda o atenție sporită repaosului. Voi reveni cu alte rânduri despre această experiență! Până atunci să învățăm să ne prețuim!