Lecturi



     

    Experiența de astăzi a fost minunată!  Dictonul latin ,,Experiența docet!” dovedește înțelepciunea înaintașilor latini. Intâlnirea  de comunitate de astăzi  a fost minunată!  Ce clipe frumoase am trăit, ce implicați i-am descoperit pe adolescenții mei, de vârste diferite. Cât de obiectivi, de analitici s-au dovedit. Ce frumos s-au prezentat atât cei de 13 ani, la prima lor activitate de acest gen. Mă bucur că mi-am creat această oportunitate: a fost o cale de a descoperi cât de bine mă simt în rolul de facilitator, de organizator al unei astfel de activități. Cum să nu îi apreciezi când îi simți entuziaști și dornici să își exprime punctul de vedere. Care a fost tema? Tot despre educație- „Profesor cool-elev motivat?” Și am fost bucuroasă să constat că pentru ei, profesorul cool este cel ce dă dovadă de profesionalism, cel care știe să îmbine tradiționalul cu modernul, cel care evalueză obiectiv elevul și  îl încurajează să se autodepășească, profesorul care creează contexte pentru dezvoltare cognitivă și emoțională,  profesorul care manifestă înțelegere, toleranță față de unele manifestări copilărești, profesorul creativ, inovativ.  dar nu cel care este permisiv, profesorul laissez-faire, subiectiv în evaluare.  Așa este firesc să fie așa! 
    Cât de frumos a curs discuția, cât de interesati au fost să aplice cele discutate, atunci când au primit rolul de a fi profesori și a crea o activitate pentru captarea atenției. Faptul că întâlnirea s-a desfășurat on-line, le-a dat un sentiment siguranță și și-au împărtășit  deschis opiniile. I-am simțit sinceri! 
    Faptul că  a fost a două întâlnire, mi-a creat și mie un confort. Eram pregătită să gestionez orice  problemă tehnică ar fi apărut, dar de această dată, nu au mai existat (au fost suficiente la prima întâlnire și pentru cea de azi). Am mai învățat ceva: nu poți deține controlul total, oricât de bine te-ai pregăti. Imprevizibilul este prezent. Asupra primei întâlniri, m-am concentrat foarte mult. Am planificat-o în detaliu, însă nu am luat un calcul unele blocaje tehnice...și au fost câteva. De această dată, nu am mai fost atât de riguroasă în organizarea activității, iar întâlnirea s-a desfășurat atât de frumos. Este o experiență pe care mi-ar plăcea să o retrăiesc!

    



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu