Viața  la 50 de ani.

Sâmbătă, 23   dec. 2023  Cum este să ai 50 de ani?

 De zece zile, da, am 50 de ani. Nu este o vârstă de care mă tem, nu s-a schimbat nimic, nici psihologic, nici emoțional.Sunt aceelași om. Cel care lasă semne încet, încet asupra noastră este doar timpul. Nu vreau să epatez, nici să trec într-o extremă negativă, dar cei care fac afirmații referioare la neajunsurile vârstei cred că nu fac nimic pozitiv pentru schimbare în bine. 

       Imi duc existența așa cum cred că este potrivit pentru mine, încerc să-mi  adun in jurul meu oameni cu care rezonez (deși uneori trebuie să tolerez și prezența unora care au cu totul altă perspectivă asupra lucrurilor decât mine), să mă bucur de locuri frumoase pe care le vizitez-de curând am vizitat Budapesta și Viena, și mi-am încărcat sufletul de frumusețea târgurilor de Crăciun. Doamne, ce atmosferă, ce magie te înconjoară în aceste zile de sărbătoare. Și  ca un plus, grație unui bun amic, am petrecut o seară frumoasă, cu cântecele tinereții noastre, într-un club cochet, într-o stare de mare încântare. Ce bine e atunci, când te rupi de cotidianul anost și robotizant și ajungi în universul cald și reconfortant creat de oameni care gândesc asemenea ție. 

    

 Sâmbătă, 18 nov.2023,

       Ce bine este cînd te bucuri de liniștea dimineții!  E odihnitor, e benefic pentru psihicul meu. Mă  gândesc cât de importantant ar fi  un stil de viață activ, însă nu am ambiția de a face mișcare mai mult timp pe zi sau de avea un plan zilnic bine conturat. 

      Mă mulțumesc cu ideea că urmează o minivacanță  în care sper să  mă  încarc cu  spiritul Crăciunului. 

  

 O duminică dimineța de noiembrie cu mare miez!

        Știu că nu am mai revenit de mult timp asupra acestui jurnal...Și s-au întâmplat atât de multe.O excursie  de o săptămână  în Belgia, nu neapărat de agrement, ci mai mult activă, doar cu o singură zi destinată descoperirii orașului Leuven, însă,  poate,  neispirat programată, pentru că era o zi liberă la nivel național și  totul era  închis. M-am bucurat totuși de liniștea orașului, de calmul oamenilor care se  deplasau  cu bicicleta, și Doamne, ce mulți erau, de plimbarea pe străzile care te invitau  să le descoperi și mi-am bucurat ochii privind arhitectura clăridirilor, multe în stilul Art-Nouveau. 

        La revenirea la serviciu, am avut parte de o săptămână care m-a stors la propriu de energie, o perioadă exprem de presantă, cu exagerat de multă presiune și tensiune  psihice, tipică nouă. (Nu sunt genul care să critic lucru românesc și să apreciez doar ce vine din afară, însă cred că unele situații sunt prost organizate din varii motive. Cam așa s-a întâmplat și în cazul meu.) Când lucrurile sunt presant făcute și ai convingerea că sunt făcute inutil, cu atât mai mult randamentul este scăzut. Însă  a fost necesară o dimineață   de  duminică pentru ca echilibrul meu interior să revină în parametrii  normali, iar eu să încep să îndrept indicatorul psihologic spre  un mare plus. 

          Am mai afirmat că sunt fascinată de perioada interbelică, de cultura acestei epoci și nu am pierdut în această  dimineață timpul  și am urmărit -în timp de trebăluiam prin bucătărie-  niște materiale documentare având-o ca protagonistă pe Martha Bibescu. Recunosc că am citit în adolescența târzie o carte semnată de această femeie fascinantă, Katia- demonul albastru al țarului Alexandru, descoperită întâmplător pe o tarabă în anii '90, când începuse  accesul la carte de literatură. 

           Personalitatea acestei femei este extraordinară, a făcut parte din cercurile înalte ale societății românești, a avut prieteni, mari scriitori francezi care i-au preciat inteligența și carisma, a frânt inimile unor bărbați ilustrii, a simțit românește  și  si-a trăit a doua parte a vieții în exil. Este o personaliate prea putin cunoscută, cred, de noi.  

    Am ascultat/ urmărit câteva videouri găsite pe youtube.  Mi-aș  dori să citesc jurnalul ei politic, sper să îl găsesc. Scrierile memorialistice, reflexive, mă ajută să îmi formez o nouă perspectivă asupra acelor vremuri.  Mi-ar plăcea să am azi lângă mine persoane cu care să împărtășesc experiențe de lectură, cu care să fac schimb de opinii despre un anume subiect, cu care să am discuții despre teme și preocupări actuale, dar cei din jurul meu sunt atât de individualiși  sau poate preocupați de existența cotidiană. Mă întreb dacă nu sunt chiar eu de vină că nu am găsit  asemenea oameni. Mă  mulțumesc să scriu aici și când voi reveni asupra lecturii acestor pagini, voi reflecta mai adânc sau poate voi avea o înțelegere.  

      P.S - Am început lectura cărții lui G. Liiceanu, Iisus al meu. Voi reveni!

     

 03 sept. 

    7.15. Iubesc momentele matinale de liniște. E minunat să mă bucur de lectură dimineața, când  se aude doar cântecul păsărilor. Răcoarea dimineții, o cafea aburindă și o lectură bună fac ca ziua să înceapă sub auspicii bune. M-am bucurat de astfel de momente în acest concediu și voi încerca să mă bucur-chiar ocazional- și în perioada de activitate. Citesc în paralel ,,Jurnalul” lui Sebastian și ,,Cuibul visurilor”  de Enrich Maria Remarque. 

    Recunosc ,,Jurnalul” mă fascinează. Cunoști intelectualitatea interbelică din alte unghiuri. Ai posibilitatea să pătrunzi în intimitatea gândurilor unor personalități ale lumii interbelice. Doamene, ce cultură aveau, ce viziuni, ce preocupări, câtă eleganță!  Acestă jurnal devine o fereastră deschisă spre adâncul autorului. Ce minune să poți întelege frământările pricinuite de crearea unui text literar, să fii ,,martor” la nașterea unei piese. Continui lectura... sunt acum doar la anul 1937...,iar jurnalul începe in `35. 

     Am găsit în format electronic și romanul ,,De două mii de ani”; este următorul pe listă, apoi reluarea romanului ,,Accidentul”. Voi vedea cum îmi voi organiza timpul, astfel încât să nu abandonez nimic...Organizare este acum cuvântul de ordine! Voi reveni...

                                                                                                                                  01   septembrie  2023

06.40   Gata, zilele de liniște au luat sfârțit! E timpul pentru noi obiective ce au termen scurt. Vreau să cred că, de această dată, reușesc să mă concentrez mai mult asupra mea și să fiu mai organizată.   

             Setez niște direcții:  organizare, gestionarea timpului, grijă la relațiile cu ceilalți. 👀💚

 Ultima zi de concediu

    Am ajuns și aici. E 31 august și mă bucur de ultima zi de concediu. Am citit vara  aceasta mult, așa cum făceam în anii adolescenței. M-am bucurat de fiecare pagină lecturată, de fiecare autor citit. Acum am  găsit în format electronic ,,Jurnalul” lui Mihail Sebastian.L-am început ieri și deja sunt captivată. Descopăr, în primele pagini, un tânăr intelectual interbelic profund. Imi doresc să citesc eseul său ,,Cum am devenit huligan” , un eseu-reacție la prefața romanului ,,De două mii de ani” semnată de Nae Ionescu, un Ionescu care se pare că devine radical, prin îmbrățișarea ideologiei gardiste. Am acum altă perspectivă asupra realităților perioadei interbelice, odată cu lecturarea unor jurnale pubilicate ale intelectualilor interbelici. Voi reveni cu alte însemnări după finalul lecturii acestui jurnal. 

    Pe de altă parte, în acest concediu, am reușit să văd și locuri încărcate de de istorie și de tumultul evenimentelor unor epoci, vizitând Istanbulul,  Polonia sau Grecia. Fiecare loc vizitat a săpat adânc în conștiința mea. Am reușit să ating și un vârf montan -Vf. Toaca din Masivul Ceahlău, 1904m. E România o țară atât de frumoasă, cu atât de multe bogății, încât ar trebui să ne mândrim cu asta. Și totuși, suntem atât de cârcotași...Da, am avut parte de o experiență senzațională. Am rămas impresionată de câti oameni erau pe munte. Nu este un traseu ușor, se parcurge în 4 h....chiar mai mult. Am ales traseul Durău-Cabana Fântânele-Vf. Toaca, despre care se spune că este mai accesibil în comparație cu cel spre Cabana Dochia. Peisajele sunt spectaculoase spre vârf. Sunt câteva formațiuni geologice care taie respirația. Le admiri de la bază, făra să știi ceea ce vezi, însă atunci le ai aproape, trăirea este plenară. Stânca Panaghia e impresionantă. Oamenii parcă încep să fie mai atenți cu natura-nu erau deșeuri ca în alte zone- la noi, spre exemplu, era liniște, fără boxe, fără manele, oameni răbdători, cu grijă față de cel de alături. E o schimbare. 

    Am făcut atrenament pentru ascensiune, urcând înainte la Cascada Duruitoarea. Si aici, natura îți taie respirația. Am urcat pe traseul marcat cu cruce roșie ( 2,5h) și am coborât pe traseul marcat cu cruce albastră (1,5h). Ambele trasee cu grad mediu de accesibilitate, sunt porțiuni de traseu accidentat; mai solicitant la urcare cred că este traseul cu marcaj albastru, fiindcă se traversează două cursuri secate de apă, însă mi s-a părut mai spectaculos. Cascada- maestuoasă! 

    Concluzie:  un concediu cu multe puncte atinse.

  

 Descoperind-o pe Virginia Woolf😊

     Da, am descoperit această scriitoare fascinantă de origine engleză! Am recitit cartea ,,Spre far”, carte  care la prima lectură mi s-a părut greoaie, deoarece nu am citit în liniște. Ca să pătrund profunzimea creației Virginiei Woolf   am nevoie de liniște. Cu fiecare carte citită a cărei semnătură o poartă, descopăr puterea de creație, inovația în literatură adusă de ea. 

    Spre far  aduce în atenție  o excursie organizată la far în două zile aflate la 10 ani distanță, timp în care personajele trăiesc  tragedia războiului. 

      Cartea este alcătuită din trei părți:

,,Fereastra”- prezintă intenția grupului venit în casa familiei Ramsay de a lua parte la excursia de a doua zi spre far, excursie ce nu va avea loc din cauza vremii neprielnice. Acesta este  pretextul întâlnirii, elementul secundar, căci conflictul cărții este de natură psihologică, lectorul va fi ghidat de gândurile personajelor care devin naratori. Autoarea acordă multă atenție gesturilor, dă semnificații întâmplărilor care declanșează gândurile pesonajelor. Centrul acestei părți este ocupat de doamna Ramsay, mama a 8 copii, admirată de toți cei prezenți.

,,Timpul trece”- oferă o imagine a casei atinse de trecerea timpului, abandonată vreme de 10 ani, timp în care războiul lasa urme adânci în viața familiei Ramsay.

,,Farul”- prezintă excursia făcută spre far după 10 ani, raporturile dintre membrii familiei Ramsay după decesul unora dintre membrii (doamna Ramsay, Prue-fiica , Andrew-fiul mort în război). Excursia este prilej de meditație și de pătrundere în adâncul sufletesc al fiecărui personaj. 

     Virginia Woolf  nu este o scriitoare cu un stil neobișnuit, pentru începutul secolului al XX-lea- romanele sale sunt publicate în jurul anilor `20- Doamana Dalloway (1925), Spre Far (1927), Orlando (1928), Valurile (1931)- cititorul putând renunța ușor la lectura acestor cărți, dacă nu are voința de a face un efort de concentrare și de a reveni asupra unor pagini pentru înțelegere. 

    Orlando recunosc că m-a impresionat și m-a făcut să mă aplec mai mult asupra celor citite, cele 200 de pagini le-am citit în 4 zile. Citeam aproximativ 50 de pagini zilnic, pentru a medita...deoarece subiectul impune un efort intelectual. Cartea abordează mai multe teme precum sexualiatea, transsexualitatea, timpul, multiplele fațete ale eului, creația, procesul scrierii, destinul scriitorului, mitul androginului. Acțiunea cărții traversează cca patru secole- din 1538 până în 1928, având ca protagonist pe Orlando-bărbat și femeie. Este și o radiografie a epocilor, cartea debutează în perioada domniei Elisabeta și sfârșeste în timpul regelui Eduard. Personajul pricipal, Orlando, care la început are identitate masculină, traversează toate aceste epoci, fără a fi atins prea tare de trecerea timpului, fiindcă la începutul romanului( care intrigă  prin precizarea ,,băiatul- fiindcă în privința sexului nu putea să încapă nicio îndoială) are 16 ani, iar în  final, în 1928, apare în postura de mamă  și de scriitoare care se bucură de succes, având 36 de ani, obținând și un premiu ca urmare a publicării operei ,,Stejarul” (începută spre sfârșitul sec. al XVI-lea). Este o transformare a bărbatului în femeie, fiind ilustrată și condiția femeii în diverse epoci. De fapt, identitatea bărbat-femeie este interșanjabilă în acest roman, fiindcă apar două pesonaje cu identități diferite-Orlando și arhiducele cel care apare în postura de femeie, prima  dată, ca la reîntlnirea cu Orlando să mărturisească că era bărbat, dar se travestise fiind îndrăgostit de Orlando. 

    Cartea este si o sinteză a literaturii, fiind amintiți scriitori ca Sheakespeare, Marlowe,Jonathan Swift, Joseph Addison, poetul Alexandre Pope, rolul criticul literar, apărut în carte în  personajul Greene. Sunt surprinse și frământările scriitorului, îndoiala că opera sa este valoroasă, impulsul distrugerii a ceea ce a scris, asumarea menirii de scriitor, 

     Un  simbol aparte în roman este stejarul pe care eu l-am asemuit cu trăinicia, cu esența existenței. In finalul romanului,  Orlando este surprins lângă stejarul din vârful dealului pe care îl cunoscuse pentru întâia dată în 1538. Stejarul este un alter-ego al pesonajului, el reprezintă, de fapt, viața, creația, omul, lumea însăși. Îngroparea manuscrisului la rădăcina copacului o  asemăn cu întoarcerea la origini, la matcă. 

    In diferitele metamorfoze ale personajului, găsim de cautări ale identității umane, diverse forme ale eului, despre care ne este teamă uneori să le recunoaștem...

    Cele trei cărți  citite ale acestei autoare m-au fascinat, m-au  determinat să îmi pun unele întrebări. Urmează ,,Valurile”, sper să o găsesc în format electonic și să o citesc până la finalul lunii august. Voi reveni!😍

     

        Mitingul aviatic- un spectacol altfel

    Sâmbătă, 5 august, a avut loc spectacolul Black Sea Air Show la baza militară Mihail Kogălniceanu. Contrar scuzelor căutate pentru a nu merge în calitate de spectator la astfel de spectacole, am avut parte de o zi petrecută în aer liber destul de interesantă. Teama mea era generată de temperaturile ridicate care se anunțau, în jur de 30 grade Celsius și timpul îndelungat de desfășurare, aproape 6h. Nu era ceea ce îmi doream!  Însă plecând mai devreme de acasă, cu cca o oră înainte de începerea programului, am reușit să  nu întâmpinăm dificultățile unui eveniment de amploare: nu am stat blocați în trafic, din cauza ambuteiajelor, și cel mai important  fapt- am găsit loc sub pavilioanele pregătite pentru public, astfel că am fost protejată de razele toride ale soarelui de început de august. 

    Spectacolul  nu a fost, neapărat, pe măsura așteptărilor, însă animația din jur, posibilitatea de a fi martor și la altceva decât rutina zilnică au adus plusul de moment. Trebuie să recunosc că unii piloți au dat dovadă de măiestrie, realizând niște mișcări în zbor care te făceau să te cutremuri: coborâri în picaj, zbor la  joasă înălțime, ridicări bruște sau demonstrații de măiestrie în formație.

    Faptul că am putut condimenta acest timp și cu lectură a fost un alt plus, pentru că în pauzele dintre demonstrații, mi-am ocupat timpul cu al doilea volum din opera lui Irving Stone, Agonie și extaz.

        În unele existențe  niște lucruri se întâmplă târziu, poate prea târziu, dar cred că atunci este momentul lor. Așa și în cazul meu, cu aceste experiențe. 

 Cele mai frumoase excursii sunt cele neplanificate!

    Cred cu tărie acest fapt!  Sâmbătă, 29 iulie, a fost o zi de poveste, începută banal și transformată într-o experiență inedită, grație unei hotărâri de moment de a face o călătorie cu trenul la Tulcea, unde era staționat spre vizitare, Trenul Regal. 

            A  fost o zi cu multe plusuri:

1. o călătorie cu surprize plăcute cu un tren regio- curat, dotat cu aer condiționat, cu scaune confortabile, cu o toaletă curată, ce avea  cu tot ce este necesar- apă, săpun, prosoape de hârtie, uscător electric de mâini. Dovadă că se poate. Bravo,CFR!
2. descoperirea unei lecturi extraordinare pe parcursul călătoriei-Agonie și extaz de Irving Stone- carte achiziționată de mai multi ani, dar asupra căreia nu mă oprisem. Am ignorat mult timp lectura, citeam sporadic, fiind prinsă în vârtejul cotidian. E adevărat că acum vara este o relaxare, căci nu mai există, pentru moment, grija reangajării,  presiunea unui examen dificil de rezultatul căruia depinde reangajarea, frâmăntarea pentru început despre care nu știi ce provocări îți rezervă. De obicei, nu unele plăcute,ci un efort fizic puternic și o luptă psihică intensă. Orele vacante dintr-o scoală sunt, de cele mai multe ori, la clasele problemă. 
3. vizitarea Trenului Regal- cred că va fi o experiență care nu se va repeta. Eleganță, bun gust, dar nu opulență. Păstrarea lucrurilor așa cum au fost la început,  fără intervenții generate de vremuri,  în numele respectului pentru înaintași și pentru tradiție.O lecție frumoasă despre istorie și regalitate;
4. vizitarea unei miniexpoziții de tehnică militară;
5. descoperirea unor clădiri cu arhitectură deosebită;
6. participarea ca spectator la prima ediție a festivalului Delta Waves Fest, Tulcea-organizare frumoasă, fără aglomerația care sufocă în cazul unor astfel de evenimente organizate în Constanța.

     Voi reveni cu imagini și completarea impresiilor curând! 

 

          Doamna Dalloway  de Virginia Woolf 

       Trebuie să recunosc că am citit acest roman, revenind asupra unor pagini pentru a-mi lămuri cine este, de fapt, naratorul. Romanul fascinează prin sondarea adâncimilor  psihologiei uname, prin acțiunea prezentată ca un puzzle (așa am perceput-o eu), fiindcă trebuie să fii foarte concentat asupra lecturii, pentru a-ți da seama din perspectiva cărui personaj este făcută relatarea, accentul fiind pus pe elementul psihologic.

       Romanul prezintă scurgerea unei zile, întreaga acțiune  se desfășoară pe parcursul zilei în care are loc serata organizată de doamna Dalloway, însă nu acțiunea captivează, ci puterea de analiză, introspecția,  finețea observației fiecărui  personaj, fie  principal, fie secundar, fie este episodic (așa cum este cazul bătrânei doamne Barnet care ajută doamnele la sosirea la recepția din casa Dalloway). 

    Cititorul cunoaște fiecare personaj din perspectiva altuia, realizându-se astfel o țesătură narativă, abil constituită (asemenea unei pânze de păianjen) în care un personaj devine imediat narator, lăsându-l pe cititor să pătrundă în conștiința sa. Romanul are numeroase personaje-în jur de18- 20-din diverse categorii sociale,  însă se impun doamna  Dalloway, Peter Walsh, Septimus Warren Smith, Sally Seton, Elizabeth. Viețile persoanjelor sunt recompuse prin flash-back, din amintirile celorlate personaje sau ale personajului însuși. Astfel, cititorul află episoade semnificative din viața anterioară a personajelor: povestea de dragoste trăită în tinerețe de Clarissa și Peter Walsh, precum si de drama bărbatului- respins de Clarissa,  plecă în India, dar își ratează viața, el neputându-se vindeca de această iubire; drama trăită de familia Smith- Septimus  suprviețuitor al războiului, își pierde rațiunea după pierderea prietenului său Evans, încercarea de vindecare este sortită eșecului, el se va sinucide; evoluția rebelei Sally-tânăra care fuge din sânul propriei familii măcinate de certuri, cea care încalcă regulile moralității, dar care va deveni mama a 5 băieți. 

        O zi de iunie a anului 1923 devine un panou pe care sunt  ,,afișate,, identitățile sociale și  psihologice ale tuturor personajelor. Unele dintre acestea au ,,ascunzișuri” recunoscute sau nu- Clarissa, deși este o femeie împlinită, are o familie frumoasă,  face parte din înalta societate londoneză, își pune întrebări cu privire la alegerea făcută, atunci când s-a căsătorit; Elizabeth, fiica ei, lasă impresia de dorință de evadare din această lume și găsirea unui rost care să o  împlinească- așa cum arată plimbarea ei cu omnibusul, Richard Dalloway  cel care nu are puterea să își exprime sentimentele față de soție și fiică. 

        Finalul  deschis  al romanului lasă loc interpretărilor... Septimus și Clarissa nu se cunosc, dar par a avea ceva comun-neliniștea interioară. Drama trăită de tânăr este dublă, experiența războiului și modul în care societatea tratează omul cu o boală mintală. Clarissa, la rândul său, este măcinată de temeri provocate de organizarea fastuoasei serate, la care se adaugă si de apariția intempestivă a lui Peter Walsh, dar și prezența lui Sally.  Clarissa evita întreaga seară  o discuție cu cei doi. Atunci când află de moartea tânărului se declanșează în ea o anume stare. Gestul ei de a merge la fereastră, de a se gândi că seamană cu S. W. Smith sugerează a căutare a unei asemenea căi de evadare.. 

 

          

(Re)Început

   De mult timp am creat acest blog. A îmbrăcat diverse forme, în funcție de cum m-am simțit sau cum au impus-o vremurile. A fost un blog al unor preocupări de moment sau o formă de a transmite informații specifice, în timpul pandemiei.

  Azi am decis să revin asupa lui, să anulez tot ce înseamnă trecut și să tranform acest site într-un jurnal. Sper să nu mă răzgândesc. Vreau să fie, așa, peste timp, un mijloc de evadare din momentul prezentului. Se pare că atunci când stau în fața laptopului și încerc să scriu  inspirația nu mă ajută totdeauna, iar abilitățile mele de a lucra cu acest site s-au pierdut de când nu am mai publicat. A fost abandonat multi ani, chiar am fost surprinsă să îl redescopăr dintr-o simplă accesare: voiam să caut un blog pe care îl urmăream în anii trecuți si am revenit asupa lui. 

    Intenția  de a ține un astfel de jurnal a existat  mai demult. Acum a venit, probabil, momentul. E început de vară, timpul liber pe care îl am la dispoziție e mai  mare, vârsta se apropie de cifră rotundă,  depășirea  unei  situații negândite  vreodată, sunt factorii care m-au impulsionat.  Chiar dacă e public, voi scrie pentru mine și mă gândesc chiar să îl redenumesc.

    Chiar este o zi a începutului...

P.S.   Am decis: numele  blogului va fi SIMPLITATE. E vorba de viața tăită în mod simplist, după propriile principii, încercând să mă conformez unor reguli impuse de societate pentru a nu fi în opoziție cu ceilalți, însă să mă bucur de ceea ce trăiesc. Nu este asta o noutate. Așa am trăit și până acum.  Sunt o fire solitară-am în jur câțiva amici, câteva rude și o familie foarte, foarte restânsă, dar ce mi-aș dori să reușesc acum:  să pot gestiona mai bine tot ceea ce vine de acum înainte. Consemnând aici, revenind asupra celor trăite prin lecturare,  analizând mai apoi,  poate voi reuși,