Ultima zi de concediu

    Am ajuns și aici. E 31 august și mă bucur de ultima zi de concediu. Am citit vara  aceasta mult, așa cum făceam în anii adolescenței. M-am bucurat de fiecare pagină lecturată, de fiecare autor citit. Acum am  găsit în format electronic ,,Jurnalul” lui Mihail Sebastian.L-am început ieri și deja sunt captivată. Descopăr, în primele pagini, un tânăr intelectual interbelic profund. Imi doresc să citesc eseul său ,,Cum am devenit huligan” , un eseu-reacție la prefața romanului ,,De două mii de ani” semnată de Nae Ionescu, un Ionescu care se pare că devine radical, prin îmbrățișarea ideologiei gardiste. Am acum altă perspectivă asupra realităților perioadei interbelice, odată cu lecturarea unor jurnale pubilicate ale intelectualilor interbelici. Voi reveni cu alte însemnări după finalul lecturii acestui jurnal. 

    Pe de altă parte, în acest concediu, am reușit să văd și locuri încărcate de de istorie și de tumultul evenimentelor unor epoci, vizitând Istanbulul,  Polonia sau Grecia. Fiecare loc vizitat a săpat adânc în conștiința mea. Am reușit să ating și un vârf montan -Vf. Toaca din Masivul Ceahlău, 1904m. E România o țară atât de frumoasă, cu atât de multe bogății, încât ar trebui să ne mândrim cu asta. Și totuși, suntem atât de cârcotași...Da, am avut parte de o experiență senzațională. Am rămas impresionată de câti oameni erau pe munte. Nu este un traseu ușor, se parcurge în 4 h....chiar mai mult. Am ales traseul Durău-Cabana Fântânele-Vf. Toaca, despre care se spune că este mai accesibil în comparație cu cel spre Cabana Dochia. Peisajele sunt spectaculoase spre vârf. Sunt câteva formațiuni geologice care taie respirația. Le admiri de la bază, făra să știi ceea ce vezi, însă atunci le ai aproape, trăirea este plenară. Stânca Panaghia e impresionantă. Oamenii parcă încep să fie mai atenți cu natura-nu erau deșeuri ca în alte zone- la noi, spre exemplu, era liniște, fără boxe, fără manele, oameni răbdători, cu grijă față de cel de alături. E o schimbare. 

    Am făcut atrenament pentru ascensiune, urcând înainte la Cascada Duruitoarea. Si aici, natura îți taie respirația. Am urcat pe traseul marcat cu cruce roșie ( 2,5h) și am coborât pe traseul marcat cu cruce albastră (1,5h). Ambele trasee cu grad mediu de accesibilitate, sunt porțiuni de traseu accidentat; mai solicitant la urcare cred că este traseul cu marcaj albastru, fiindcă se traversează două cursuri secate de apă, însă mi s-a părut mai spectaculos. Cascada- maestuoasă! 

    Concluzie:  un concediu cu multe puncte atinse.