Schimbări negative=îngrijorare

 

         Este 1 mai  2026, ora 7.28. Cu ani în urmă,  la aceasta dată și aproximativ, la aceasta oră, ne pregăteam pentru o ieșire, de cele mai multe ori la pădure, împreuna cu rudele foarte apropiate. M-am trezi  cu imaginea fiicei mele la vârsta de  2 ani din această perioadă: îmbracată într-o salopetuță roz cu partea de sus albă brodată cu un animăluț, o buză albă și cu un basc tricolor: roz, alb turqoise. Jocul ei din jurul păturii pe care eram așezați, (își imagina că avea alături bobocii de gâscă crescuți de mama mea) îmi este atât de viu în minte. Mi-e atât de dragă această amintire! 

            Amintirea aceasta este de pe la finalul anilor '90 când era tot o perioadă de instabilitate. Să revin, însă, în prezent.  Starea de instabilitate politică creată zilele  acestea  de destrămarea guvernului, alianțele făcute doar pentru preluarea puterii și accesul la banul public, au condus la o nouă creștere a monedei euro, care vrând-nevrând are consecințe asupra traiului de zi cu zi, aceasta  adăugându-se instabilității economice mondiale. 

             Trebuie să recunosc că unda de îngrijorare crește, cu atât mai mult cu cât știu că în perioada foarte apropiată veniturile noastre vor suferi o schimbare, prin trecerea soțului la un alt statut social care va atrage după sine diminuarea veniturilor sale.   Nu pot să nu mă întreb cum va arăta în viitorul foarte apropiat piața muncii, odată ce AI își face tot mai mult loc în viețile noastre.  Cu siguranță va suferi și ea o schimbare majoră, iar sistemul de educație va fi și el afectat. Cum mă vor afecta pe mine aceste schimbări? Cum va fi atunci situația noastră economică?...

             Dar până la impactul AI  asupra angajaților din sistemul de învățământ, o altă cauză îmi sporește îngrijorarea: scăderea efectivelor de elevi și calitatea actului didactic.  Eu predau în mediul rural și poate cineva ar crede că este o situație punctuală, însă am constatat că și școli din mediul urban se confruntă cu scăderea drastică a efectivelor de elevi. Vorbeam săptămâna trecută cu un cadru didactic din școala unde am susținut activitatea și își exprima aceeași îngrijorare: în timp relativ scurt, au pierdut două clase, în condițiile în care școala are în prezent cca 2000 de elevi.  Vorbesc de sistemul de educație, fiindcă pe acesta îl cunosc cel mai bine. Apoi,  de ce am adus în discuție și calitatea actului didactic? Simplu, fiindcă  nu totdeauna există rigoare la orele de curs sau o autentică pregătire academică și profesională a celor de la catedră, pentru că utilizarea constantă a telefoanelor și a rețelelor de comunicare instant distrage atenția copiilor de la esența cunoașterii, iar comoditatea elevului de rezolva rapid o sarcină primită cu ajutorul inteligenței artificiale va conduce eminamente la diminuare a actului gândirii. Un alt aspect care este îngrijorător pentru mine este acela că interesul s-a mutat de la a ști, a cunoaște la a avea, a fi artificial. Mă uit în jurul meu și mă îngrijorează atitudinea unor  părinți, gradul lor de toleranță fată de dorințele a unor copii: fete de 12-13 ani vin la școală cu unghii și gene false, la 13-14 ani deja părul îl au vopsit; băieții sunt fumători de la 12-13 ani, freza ,,la modă”, cercel în urechi. Nu mai vorbesc de fuga după firmă. Unii dintre aceștia întâmpină dificultăți când  trebuie să citească un text la prima vedere. Nu se pot concentra fiindcă ei folosesc Tik-Tok-ul sau alte aplicații care la captează atenția doar câteva secunde.  Pentru a-i distrage de la aceste preocupări, caut să organizez activități care să îi țină activi, care să îi pună să gândească, nu să reproducă  o informație.  Cu toate acestea mulți sunt rupți de realitatea clasei. 

          Făcând referire la lectura unui text de către elevi, mă întrebam dacă nu sunt ipocrită-eu însămi am citit mai puțină beletristică în aceasta perioadă decât în trecut. Cred că nu sunt, fiindcă m-am concentrat mult pe literatură de specialitate, având în vedere studiile pe care le urmez. 

         Și acum revin iar cu întrebarea: cum va fi pentru mine situația financiară peste puțin timp cu atâtea schimbări majore în jurul meu. Nu am un răspuns nici măcar vag. Ziua trecută M. a fost la cumpăraturi- așa minore. Suma cheltuită a fost de 80 lei (cca 15,5 euro), iar în coș câteva articole  (unele la preț promoțional). Nimic important...și totuși o sumă măricică pentru mici plăceri- o băutură răcoritoare, niște fructe, câteva dulciuri și plicuri cu sos pentru mâte. 

          Aceasta situație a fost motivul care a determinat scrierea acestui articol! 

                                                      O zi de 1 Mai cu soare!

            

             

Jurnalul săptămânii a 17-a

                     Săptămâna aceasta a trecut mult prea repede și îmi dau seama cu intru pe ultima sută de metri ai cursei în care sunt înscrisă. Tergiversez lucrurile și nimic nu se întâmplă bine. Pentru licență nu am pregătit nici 10% din examen- lucrarea mai are mult până la finalizare și într-o lună trebuie depusă, temele pentru proba scrisă nu sunt lucrate, iar la începutul lunii iunie, începe sesiunea care nu este deloc simplă. 

                   Dacă nici luna aceasta nu mă organizez,  înseamnă că deviza mea de anul a fost greșit aleasă, iar eu nu îmi voi atinge scopul. 

                 Sper să găsesc soluții salvatoare iar pănă pe 14 aprilie să finalizez lucrarea pe care să trimit profesorului coordonator, apoi să îmi pregătesc temele pt examenul final. 

                   Să fie de uni o săptămână productivă!

Experiențe și păreri

         Azi, am trăit o nouă experiență din carierea mea didactică. A trebuit să susțin o oră de curs la o altă școală.   Cum arată realitatea aceasta? Astfel: primești titlul lecției, competența ce trebuie atinsă, numărul de elevi și ...spor la treabă. Ineditul acestei situații a fost faptul că a trebuit să susțin o oră de matematică, chiar dacă era de nivel școlar inferior. Nu am avut nicio teamă: tema o constituie introducerea în noțiunile de geometrie. Pentru a discuta de dreapta, semideapta, segment de dreapta unghi, plan, nu trebuie sa ai studii aprofundate. Pedagogia este aceeași pentru orice disciplină, iar conținuturile nu reprezentau cunoștințe laborioase. Provocarea era să reușesc să transmit informațiile elevilor pe înțelesul lor, adică să îmi adaptez discursul și strategia didactă la particularitățile lor de vârstă. Pe timpul orei de curs, m-am străduit ca activitate să se desfășoare bine. Copiii au fost receptivi, au colaborat, au dat răspunsuri: unele foarte bune, unele bune, altele greșite, fiecare cu capacitatea de a înțelege. Este firesc să fie așa. Poate unele cerințe nu au fost formulate așa cum erau obișnuiți și asta să îi fi pus în dificultate. M-am oprit, am explicat individual, dacă a fost cazul, am lăudat răspunsurile bune, am adus explicații, lămuriri unde a fost cazul. Intenția a fost să îmi fac treaba, așa cum o fac pentru disciplina de specializare.  

       După activitate au urmat discuțiile și surpriză: mi sa atras atenția către etapa ,captarea atenției” nu există, că trebuie numit altfel. Eram nedumerită: de foarte mulți ani folosesc această secvență de lecție. Am citit literatură de specialitate, cărți de metodică pentru disciplina pe care o predau, pentru toate nivelurile  de  studii.  Această etapa a lecției se regăsesște pentru tipuri diferite de lecție. Trebuie să existe un moment care să le stârnească interesul să le focalizeze atenția, să fie o ancoră pentru desfășurarea lecției. Am tăcut, nu am contrazis. Recunosc că nu am ținut cont de niște recomandări și poate asta a dezamăgit, poate chiar a iritat, dar după atât de mult timp la catedră, după ce am susținut multe examene pentru grade didactice, pentru ocuparea posturilor didactice, mă gândesc că stăpânesc etapele unei lecții de predare. În mulți ani la catedră mi-am format un stil de predare, dar mereu am în vedere repere pedagogice. 

        O altă surpriză mai puțin  plăcută a fost aceea că nu am găsit în clasă instrumente geometrice: riglă și echer pentru tablă. A trebuit să improvizez, să folosesc niște instrumente de dimensiuni mici pentru tablă. Chiar dacă în clasă există tablă inteligentă, copilul trebuie să învețe cum să așeze echerul pentru a verifica dacă un unghi este drept sau nu, pentru a verifica dacă dreptele sunt perpendiculare. Din nou am înțeles cât de important este să ai mijloace adecvate pentru a transmite eficient informații. 

         Când am intrat în clasă, am remarcat că elevii aveau pe bănci cărți de lectură. Unul dintre ei avea cartea O istorie secretă a Tării Vampirilor de Adina Popescu și am discutat puțin despre această lectură și despre autoare. Uimirea a venit la finalul orei când o fetiță a adus cartea pe care a spus că a citit-o: Anna Karenina de Lev Tolstoi. A predat-o învățătoarei și a plecat în pauză. Pentru mine acest moment a fost, de fapt, unul de stupefacție. Acest roman este o scriere monumentală, dar ma surprins fiind o lectură complexă pentru vârsta de 10-11 ani.. Această situație este și motivul pentru care am decis să scriu aici. Cred că trebuie să încurajăm lectura, să deschidem orizontul cultural la copii, dar trebuie să ghidăm cu mare atenție, cu mare grijă, astfel încât să intenția noastră să fie un impact.

             Nu am scris aceste rânduri ca o critică, ci ca un moment de reflectare...

Jurnalul mijlocului lui aprilie

Săptămâna a 16-a (13-19 aprilie 2026),ora 06.45

    Bună dimineața!  Dacă este duminică, este ziua în care postez  jurnalul săptmânii.  Mă bucur că până acum mi-am respectat intenția de a consemna săptămânal un rezumat a ceea ce am trăit. 

      Citind sau recitind ceea ce am notat, îmi amintesc într-un mod autentic ceea ce am trăit. În timp ce scriu, sunt bruiată de  Aby care miaună  continuu. Fiindcă în vacanțe am fost rugată de fiica mea să merg la ea, nu am avut timpul necesar pentru a le supraveghea, așa că am amânat sterilizarea celor două mâțe, iar Aby este într-o perioadă critică și are momente când este de-a dreptul imposibilă. 

      

   ...în rest, săptămâna aceasta a fost una liniștită și caldă, atât în natură, cât și în suflet. 

Vremea a fost frumoasă, însorită, uneori cu vânt mai tăios, dar nu biciuitor. Miercuri, am încercat o ținută mai primăvăratică, însă am regretat. În sălile de clasă era frig, fiindcă nu fuseseră încălzile de peste 10 zile. Următoarele zile am revenit la geaca groasă pentru iarnă.😅 Azi nu vreau să vorbesc prea mult despre serviciu. Vreau să punctez aspectele frumoase care mi s-au întâmplat în această săptămână. 

   Luni, am revenit acasă de la fetele mele. Mi-am dat seama despre un aspect: călătoria cu trenul nu mă obosește atât de tare precum cea cu mașina personală. Poate pentru că sunt total detașată, poate pentru că este altcumva, cu mai multă siguranță. Am revenit în minte cu momente frumoase trăite alături de ele.

 

         Apoi, zilele următoare au fost atât de liniștite. Cu echilibru și pace în suflet, mai ales că ruda care are probleme de sănătate acum este mai bine. Ceea ce pune însă semne de întrebare este faptul că vederea este foarte slabă. Vom vedea cum va evolua cu tratamentul urmat.                 

          Vineri, după  finalul programului de lucru,  mi-a luat un răgaz de vreo 2h. Era sărbătoare, așa că am putut să îmi rezerv un timp pentru un film de acțiune pe Netflix. Am avut și partenere pentru comentarea secvențelor incitante; Aby și Capy.    Imaginea de copertă  arată că nu toate am fost așa impesionate de prestanța actorilor. Capy se pare că era de-a dreptul plictisită.😉

          Pentru că săptămâna viitoare sunt înscrisă la un curs de pictură/desen, aveam nevoie de materiale, așa că ieri am fost la cumpăraturi. Am primit o listă consistentă cu materialele necesare,  care mi-a luat ceva timp  până să o consider finalizată.  Și pentru că am găsit și un șablon de tablou cu unicorn și acuarele cu nuanțe foarte calde și plăcute, le-am cumpărat  și pe acestea pentru a lucra în weekend cu A. Va fi proiectul nostru de expus, nepoată-mamă-bunică sau nepoată-bunică. Vedem ce se va decide!

          După rătăcirea printre rafturile magazinului de specialitate, am decis că este cazul unei plimbări pe malul mării. Marea avea o culoare turquoise minunată, cum rar găsești în timpul verii. Regret că nu am făcut o poză când lumina era așa de puternică si această nuanță era pe o zonă mult mai extinsă. 

           Intenționam să ajung pe țărm, dar am întâlnit întâmplător o doamnă, cu care ne-am întreținut vreo oră. Este de neexplicat cât de ușor reușesc să comunic cu persoane pe care le întâlnesc neașteptat și cât de multă lipsă de comunicare există cu colegii de serviciu. 

        A fost o întâlnire faină, pentru că am discutat despre mai multe aspecte ale vieții sociale, economice și profesionale din zilele noastre. La un moment dat doamna a mărturisit că este cadru didactic. Am evitat să spun că aceeași profesie o am și eu. Era clar că are mai multă experiență profesională decât mine. Mă interesa care sunt opiniile sale despre educația de azi.  O altă mărturisire a doamnei m-a surprins: ,,evit sala profesorală, stau mai mult printre copii”. Să fie oare o situație generală, lipsa aceasta de comunicare? Dacă este așa într-adevăr, este neplăcut. 

            Tot ieri, am întâlnit o elevă care îmi mărturisea despre fricile ei, despre presiunea examenului și despre lipsa de încredere în sine. Am avut o discuție caldă,  chiar prietenească. Am descoperit-o atât de sinceră! Mi-aș dori ca discuția de ieri să o ajute, să îi fi dat măcar o undă de speranță că poate atinge rezultatul pe care îl așteaptă. Chiar am conceput împreună un program de ,,învățare”, și când fac această afirmație nu mă refer doar la a învăța conținuturi, ci cum să își gestioneze emoțiile și cum să găsească o ,,ancoră”  pentru a scăpa de teama sălii de examen, de teama că nu se poate concentra asupra subiectului. Am făcut chiar un calcul al zilelor până la proba scrisă pentru a o încuraja că rezultatul pe care și-l dorește poate fi atins. M-aș  bucura atât de tare dacă discuția aceasta prinde rădăcini, iar ea se va simți mai sigură pe sine. 

             Tot în această săptămână, am primit un mesaj de la o fostă colegă, de la o altă școală, cu care nu mai comunicasem de mult timp. Mesajul ei ,,Azi, așa din senin, m-am gândit la tine” nu a putut decât să mă bucure. Nu mai suntem colege de 7 ani.   

             Toate acestea mă fac să cred că ,,problema nu este la mine”, fiindcă de multe ori îmi reproșam acest lucru. Cred că nu caut să mă absolv de vreo vină, fiindcă nu există o comunicare eficientă la serviciu.  

            Acum mă opresc, fiindcă am multe de pus la punct pentru săptămâna viitoare. Vor fi zile cu multe provocări, daar despre toate acestea voi consemna duminica viitoare. 

                Săptămână cu spor!  

Îmi este dor să tricotez!

     Îmi este dor perioada când aveam timp pentru lucrul de mână. Mă relaxează atât de mult tricotatul sau croșetatul. Mi-am propus ca imediat ce trec de această perioadă încărcată (care va dura până în luna iulie) să mă întorc la andrele și la croșetă. 

     Povestea lucrului de mână a început demult, demut...în mica copilărie. De-a lungul timpului, firul vieții s-a împletit des cu firul de ață, fie că am tricotat, croșetat sau cusut goblenuri. Am mărturisit deseori că lucrul manual mă deconectează, mă echilibrează, îmi aduce împăcare cu mine. În ultimii ani, nu am reușit deloc să fac  posibil să am timp suficient pentru acest hobby. 

    Nu mai am  multe dintre articolele  vestimentare realizate de mine. Unele s-au deteriorat, fiind îndelungat purtate, pe unele le-am donat, pe altele le-am reciclat. Multe dintre lucrurile realizate pentru fiica mea când era micuță au ajuns la alți copii. 

 Fiind o dimineață ploioasă, iar pentru că planul de a lucra în grădină mi-a fost zădărnicit, cred a contruit la regretul că nu mi-am mai dedidac decât sporadic timp pentru această activitate. 

           Cu speranța că voi reveni iar la  andrele, mai postez două dintre articolele realizate în anii trecuți. 

             Nu sunt cele mai reușite poze, dar le atașez pentru a-mi aminti să nu las pe ultimul loc ceea ce-mi place, ceea ce îmi aduce liniște și echilibru. 

Jurnalul Săptămânii Patimilor

 Săptămâna 06-12 aprilie 2026

 Hristos a înviat!

   La pagina de jurnal de săptămâna aceasta, nu vreau să adaug  nicio imagine, ci să las puterea cuvântului să  exprime modul cum s-a derulat.

     A fost o săptămână cu multe, multe activități, o săptămână  cu încărcătură emoțională. A fost un amalgam de emoții, unele pozitive, altele mai puțin pozitive, declanșate în grădină unele din lipsa de organizare sau de presiunile puse de alții asupra mea. Simt uneori nevoia să fiu foarte, foarte singură, 

       In această săptămâna mi-am propus să recuperez ceea ce am amânat luni de zile ca organizare în casă. În mare parte am reușit. Luni și marți am lucrat atât în locuință, cât și în grădină.  În grădină,  unele plante nu le-am semănat de teama avertizărilor de vreme rece. Anul trecut am avut o experiență total neplăcută:  după un înghet, ne-a fost distrusă mare parte     din plantele de cartofi, iar rădăcinoasele nu au răsărit, tot din cauza frigului. Am amânat în acest an plantarea acestora. În solar avem răsărite, ridichi plantate la două săptămâni distanță, salată verde- ajunsă la maturitate din tura trecută și cea recent răsărită din a doua tură de semănare, ceapă verde și plante de tomate, iar în ghivece mici am semănat castraveți. În câmp deschis, am plantat arpagicul galben și roșu, usturoiul și am semănat pătrunjelul. De asemenea, am pregătit pentru prășire suprafața unde este plantată vița de vie.  Marți am lucrat singură în grădină, fiindcă M. s-a ocupat să pregătească masinile pentru sezonul de vară. 

      Miercuri, fiindcă vremea a fost  mai rece și umedă, neprielnică pentru grădină, întreaga zi a fost dedicată în întregime  locuinței. Aici lucrez dintotdeauna doar eu.  Această zi a adus cu sine continuarea activităților  de   ordine și organizare a locuinței,   dar și  câteva situații de rezolvat pt serviciu, precum  și o programare neașteptată pentru facultate. Seara eram deja epuizată. Îmi propusesem să îmi acord timp și pentru mine, însă totul a zburat în aer. 

        Joi. Marea parte a zilei de joi a fost un adevărat haos. Legea lui Murphy s-a adeverit: o zi începută, prost, continuă și mai prost. A avut totuși un amendament: am lucrat o parte dintr-un subcapitol pentru lucrarea finală (pe care l-am terminat ziua următoare). E foarte greu să fii bine organizat când ai foarte multe de făcut și o voce în spatele tău  te distrage mereu. Repet: în astfel de momente, când mă aud strigată din toate părțile, mă simt debusolată. Joi dimineață nimic nu a funcționat bine: bagajul făcut în multimul moment,  o presiunea pusă pe mine că timpul este insuficient, a făcut să fie nevoie să mă întorc din drum după cca  1km parcurs, fiindcă uitasem laptopul. In tren, M. care nu dusese un lucru până la capăt, m-a întrebat de el. Am fost surprinsă când am fost întrebată  și a apărut o mică tensiune, dar am trecut repede peste moment, fiindcă am găsit rapid rezolvarea situației apărute. Lucrurile au intrat apoi pe făgajul lor normal și totul a fost bine. Joi seara chiar a fost un moment cu totul special, venit să ne reamintească ce este cu adevărat important.

        Vineri și  sâmbătă am petrecut timp cu fiica și nepoata   mea. Am continuat pregătirile pentru sărbătoarea Paștilor, pe care le-am împletit cu jocul și bucuria prezenței nepoatei mele. Mi-am rezervat timp să ieșim amândouă la locul de joacă, în fiecare zi, fiindcă nimic nu este mai important decât timpul de calitate petrecut cu cei dragi. 

        Azi, chiar dacă a fost  ziua altfel organizată decât sărbătorile anterioare, ne-am bucurat de momentele trăite împreună. Acum (ora 19.00) ne-am întors din parc, după vreo 2 ore de joacă.  Eu și A. am petrecut acest timp doar noi două.  Suntem obosite, dar avem în suflet bucuria jocului împreună. De mâine revenim la activitățile curente. 

        Sunt profund recunoscătoare divinității și Universului pentru aceste momente speciale! 

Hristos a înviat!

      Astăzi este zi de mare sărbătoare în credința ortodoxă- Invierea Domnului Iisus Hristos!  Sunt recunoascătoare pentru că tot cei din jurul meu sunt bine, că am alături familia, că am creat amintiri alături de fiica și de nepoțica mea.  Sunt recunoscătoare că  am putut să de bucurăm alături de A. când a descoperit darurile primite de la Iepuraș, că ne vom așeza tot în jurul mesei să ciocnim câte un ou pe care tot A. s-a străduit să le orneze așa de frumos. Imaginea articolului stă mărturie a muncii ei. 

     Sunt recunoscătoare pentru ciripitul vesel al păsărerelor pe care îl aud acum când scriu articolul,  pentru vremea frumoasă care se anunță și pentru ieșirea pe care o avem planificată în această zi. 

      Sunt recunoscătoare că trăiesc aceste momente, că mă simt bine și că pot să îmi fac încă planuri pentru viitor. 

      Doresc tuturor Paști cu liniște și armonie în suflet!

                                                                                            Hristos   a înviat!

Nu te supăra, frate!

 

     De multe ori planurile mi-au fost date peste cap, așa s-a întâmplat și anul acesta, dar cât de frumos! C. avea stabilită pentru Paști o călătorie la niște rude, însă aceasta a fost anulată pe ultima sută de metri, așa că suntem iar împreună așteptându-l pe  Iepuraș să vină. 

      Astăzi este zi de pregătit masa de Paști. Cum A. a crescut, va fi asistenta mea în bucătărie. Prima activitate vopsirea ouălor. Apoi pregătirea altor preparate pentru masa de sărbătoare. 

 Va  fi un an în care această sărbătoare este celebrată atipic, însă cu mare bucurie fiindcă le am alături pe fiica și nepoata mea.

      In anii trecuți, zilele de vineri și sâmbătă veneau cu mare agitație, cu mare forfotă, dar anul acesta nu este așa.  Ieri mi-am permis să fiu din nou copil alături de A și să ne jucăm mare parte din zi. Sunt etape din viață când trebuie să prioritizezi unele momente. Așa că pentru mine acum este foarte important să  consolidez relația cu nepoata mea. Sărbătorile acestea se repetă în fiecare an. Nu este important dacă anul acesta  fac eu cozonacul sau îl cumpăr. Este important cum creez amintirile cu fetele mele. Bucuria mare a fost când A și-a amintit de timpul trecut pe care l-am petrecut împreună și de jocurile inventate  de noi. Bineînțeles că le-am repetat aceste jocuri, le-am readaptat, le-am trecut la un alt nivel de ,,dificultate”. 

           I-am oferit anul acesta jocul  ,,Nu te supăra,frate!”, un joc cu care eu mă jucam în copilărie.  Iată că și la a treia generație,  jocul stârnește bucurie,  dezvoltă spiritul de competiție, dar stabilește și reguli clare. Am rejucat acest joc după 40 de ani alături de nepoata mea și soțul meu, iar apoi în fața planșei de joc am stat toată familia: nepoata mea, părinții ei și bunicii. Au fost cele mai frumoase momente! 

          Pentru mine amintirea acestui Paște, va fi aceasta:  o planșă de joc, 3 generații și râsetele din timpul jocului. Să aveți zile de sărbătoare frumoase!

Simplitate și liniște în zi de sărbătoare

       

         Bună dimineața tuturor!

     Astăzi este prima zi din Săptămâna Patimilor.  La ortodocși, în fiecare zi a acestei săptămâni, în jurul orei 18.00,  se oficiază slujbe religioase numite denii, acestea urmărind să  amintească credincioșilor sacrificiul făcut de Iisus Hristos și să îi pregătească pentru sărbătoarea Învierii Domnului. 

         În articolul de azi, îmi doresc să consemnez cum am petrecut ziua de ieri și ce intenții am pentru ziua de azi. 

          Referitor la ziua de ieri, pot face următoarele însemnări: în familia mea nu sunt sărbătoriți cu nume de floare, așa că de fiecare dată este o sărbătoare petrecută în familie. Și cum vremea se anunța foarte plăcută, am ales să îmbinăm practicul cu relaxare,  astfel că am  mers la cumpărături și am făcut și o plimbare în zona istorică a Constanței. 

           Atașez câteva imagini ale zilei de ieri și sper să se remarce și strălucirea soarelui în ele. 

           Poza surprinde Portul Tomis, port turistic, loc de promenadă în orice anotimp. Aici este mereu aglomerat. Restaurantele vin cu oferte variate. Este o plăcere să petreci timp la malul mării în orice anotimp.

     Nava aceasta cu aer  vetust mi-a atras imediat atenția. Chiar dacă apa mării era liniștită, ea se balansa stânga- dreapta la manevrele făcute la intrarea în port. A fost o aparație de senzație- trebuie să recunosc. 

  După un mic ocol, am ajuns în Piața Ovidiu, patronată de statuia poetului latin Ovidiu. În fundal se proiectează clădirea Muzeului de Istorie, realizată în stil neoromânesc, proiectată la începutul anilor 1900 și dată în folosință în anul 1921. Lucrările pentru ridicarea edificiului au fost întrerupte de mai multe ori în timpul Primului Război Mondial.

       Imagine din aceeși Piață Ovidiu. Pe fundal se vede Moscheea Carol. A fost ridicată de regele Carol I . Lucrările la această moschee  s-au realizat între 1910-1913, clădirea fiind o bijuterie arhitectonică. 

   

 Parcul Arheologic Constanața este iarăși un reper al orașului. Este un muzeu în aer liber. Pe lângă exponatele arheologice, diversele specii de arbori și plante completează farmecul său aparte. 

                                                 

             Și pentru că este primăvară cu zile însorite nu putea lipsi o pată de culoare. fie că vorbin de flori sau mâțe. 

    Zile cu soare să aveți!

Sărbători luminate!

 

Sărbători luminate vă doresc  celor ce azi sărbătoriți Paștii sau Sărbătoarea Floriilor! Să aveți pace liniște și oamenii dragi alături! Să vă fie masa bogată și inima să vibreze de bucurile! 

                                                             Sărbători frumoase!

Jurnalul unei săptămâni ploioase.

                                                                 

Săptămâna a 14-a (30 martie- 05aprilie 2026), Sâmbătă 04.04. 2026

      Am ales să scriu astăzi jurnalul acestei săptămâni, fiindcă mâine este Sărbătoarea Floriilor, sărbătoare premergătoare sărbătorilor Paștilor, fiindcă în cultul creștin-ortodox,  aceste sărbători se celebrează la o săptămână distanță de cele catolice. 

           Săptămâna aceasta a fost așa un amestec: timp mai liber, mai așezat, pe de-o parte, iar pe de altă parte o stare de sănatate alterată  de prezența unui virus și o nouă constatare că la la serviciu privilegiații sunt cei care își stabilesc propriul program, indiferent de reguli.  

            Săptămâna aceasta a fost o vreme închisă, ploioasă, mohorâtă. De luni și până astăzi a plouat zilnic. Au fost zile când spre prânz s-a arătat și soarele, spre exemplu, vineri, dar au fost și zile în care a plouat mărunt, cu picături rapide, încât îți pierdeai energia doar aruncând un ochi pe fereastră, așa cum a fost luni și joi. 

           Scriam în articolul anterior despre faptul că, la serviciu, activitățile din această săptămână au fost dedicate educației ecologice.  A fost o săptămână frumoasă cu activități interesante, cu copii pe care îi descoperi altfel implicați și care răspund  altfel acestor tipuri de activități. Spre exemplu, marți  a fost organizată o excursie la o fermă, iar modul de petrecere a timpului a fost chiar plăcut, cu toate că grupul a avut în jur de 60 de copii, de vârste diferite. Ne-am bucurat să admirăm păunii în toată frumusețelor, cerbi lopătari și căprioare. Se aflau și păsări pe care copiii le recunoșteau, însă erau de rase deosebite, față de cele cu care ei erau obișnuiți, așa că și acestea au fost un punct de atracție. 

          Păunii, în toată splendoarea lor, au fost o încântare. 

               Cerbul, chiar dacă nu era impunător, atrăgea toate privirile.

      La momentul plecării, începuse să burnițeze și am crezut că ziua era compromisă atât din cauza ploii, cât și  a stării mele de sănătate. Cu toace acestea, s-a dovenit a fi o zi plăcută: copiii au fost ascultători;  stând afară, starea mea s-a ameliorat, ajutată si de medicamente, iar  vremea a devenit senină până am ajuns, așa că am petrecut câteva ore plăcute. Copiii au participat la un atelier de desene cu nisip, au profitat de parcul de joacă destul de întins, au servit masa, s-au plimbat cu trenulețul prin fermă, deși parcurseseră traseul și pe jos😄. Una peste alta, a fost o zi plăcută.

                                      

        Nemulțumire acestei săptămâni a venit când am aflat că într-o zi, la clasa unde sunt dirigintă, profesorul ,,a uitat” câte ore are în orar și a făcut doar o mică parte din program. Nu este un caz singular, iar această situație  este tolerată de foarte mulți ani (să tot fie vreo 7-8).  Mă tot gândesc la ce înseamnă seriozitate și responsabilitate profesionale. Să fi înțeles eu gresit aceste concepte? 

        Aleg acum să trec peste această situație ...și să las  „cele rele să se spele”, vorba lui Creangă și să mă ocup de ziua de azi care este dedicată în totalitate treburilor gospodărești. 

           Pentru mâine îmi propun să îmi fac ziua frumoasă!  Weekend cu soare în suflet tuturor!