Duminică, ora 8.05
Bună dimineața tuturor celor ce poposiți aici în spațiul meu virtual! Mulțumesc că îmi sunteți alături! Pagina aceasta este pentru mine nu numai o formă de a consemna momente ale existenței mele, cât și o cale de a descoperi oameni care au preocupări asemănătoare cu ale mele și nu în ultimul rând de a învăța câte ceva de la aceștia.
Ca și consemnarea în jurnal, imaginea atașată redă tot un ritual: inspirarea aerului matinal de toamnă de la fereastră. Imediat ce mă trezesc, cele două blănoase își revendică porția de aer proaspăt.
🌞🌈 Vremea ☔⛅
Vremea a fost plăcută în această săptămâna cu manifestări specifice anotimpului. Temperaturile în timpul zilei au fost în jur de 9-14 grade. Fără vânt, este chiar plăcut să stai afară.
🍚🍜 Din bucătărie🍞🍨
În săptămâna asta am avut pe masă preparate pregătite rapid, de pe o zi pe alta, fără ceva special. Ieri am gătit un pic mai mult pentru săptămâna care urmează. Dacă mă organizez azi bine, poate voi face o prăjitură.
📋⌚ Organizare⌛💺
Gestionarea timpului.
Așa cum am mai spus, anul acesta școlar este haotic pentru mine, cu efort intens, cu stări de epuizare, așa că gestionarea timpului nu este mereu eficientă. Uneori, îmi abandonez treburile casnice, fiindcă nu am timp fizic să le cuprind pe toate. Ziua de sâmbătă este destinată ordinei în casă.
🌴🌺 Din grădină 🌿🍁
Deși este duminică, azi voi merge în solar să plantez salată verde, ridichi, ceapă și verdețuri- pătrunjel și mărar. M. s-a ocupat să afâneze solul pentru semănat, așa că va merge repede treaba.
💊💌 Sănătate 💉💮
Sănătatea fizică
Lucrând în colectivitate, nu am cum să scap de răcelile sezonului, așa că acum mă confrunt ușor cu una dintre ele. Azi paracetamolul îmi este prieten.
Sănătatea emoțională
Mă încurajez că voi rezista anul acesta în ritmul infernal. Cea mai grea zi a săptămânii este pentru mine ziua de vineri fiindcă sunt prinsă în activitați foarte solicitante aproximativ 12 ore.
📃📗 Ce citesc📖📓
În continuare citesc Gânduri către sine însuși de Marcus Aurelius
Am încercat în aceasta poză să surprind ceea ce mă delectează. Capy și Aby sunt așa năzdrăvane, încât atunci când se joacă răvășesc tot în jurul lor. Fața de masă zboară deseori de la locul ei atunci când începe tornada pisicească.
Am încercat în aceasta poză să surprind ceea ce mă delectează. Capy și Aby sunt așa năzdrăvane, încât atunci când se joacă răvășesc tot în jurul lor. Fața de masă zboară deseori de la locul ei atunci când începe tornada pisicească.
💃🔧 Ce meșteresc 🎀📐
🎥🎭 Cum mă delectez 🎸🎵
Sunt câteva bloguri pe care le urmăresc și pornind de acolo mai descopăr altele. Confruntându-mă astă-noapte cu o insomnie, am descoperit acest blog pe care îl voi accesa cu mare interes și bucurie în viitor.
💡🔎 Ce am învățat săptămâna aceasta 🔐🔬
Chiar nu știu ce aș putea să scriu aici, fiindcă totul a venit așa în avalanșă încât nici nu am avut timp să mă gândesc.
Să ne bucurăm de ceea ce avem! Cele bune!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu