sâmbătă, septembrie 27

JURNALUL SĂPTĂMÂNII săptămâna a 39-a ( 22- 29 septembrie 2025)

 

   Mă bucur nespus că în aceasta dimineață am timp să stau în fața laptopul pentru aproximativ o oră. Da, mi-am propus să urmăresc cât timp trece până la postarea articolului. Nu am facut acest excercițiu până acum. Este ora 8.25 și voi nota aici și ora publicării.  

🌞🌈 Vremea ☔⛅ 

    În acestă săptămână, temperatura ridicată a alternat cu temperaturi reci dimineața și seara și chiar pe timpul zile. Uneori, vântul și-a făcut de cap și a bătut cu intensitate. Am fost nevoită să închid ferestrele pe timpul nopții, semn că temperatura a scăzut simțitor față de săptămânile de început de toamnă. 

            🍚🍜 Din bucătărie🍞🍨

             În săptămâna asta am avut pe masă:
  • piept de pui la cuptor;
  • piure;
  • fasole cu cârnați și afumătură;
  • azi voi găti un ciolan de porc la cuptor cu legume gratinate;
  • o prăjitură preparată ieri și a cărei rețetă a fost creată de mine- recunosc că o ajustez în funcție de ce am în bucătărie-crema sau fructele din interior. Cred că o voi nu Prăjitura versatilă, pentru că eu o adaptez în funcție de anotimp. 
  • În timp ce scriu mă bucur de savoarea ei la o cană de ness.


                📋⌚ Organizare⌛💺

      Gestionarea timpului. 
        Mă adaptez și încerc să mă odihnesc ori de câte ori mă simt obosită. Anul acesta vine cu un plus de efort, fiindcă va trebui să merg mai des la București în weekenduri, iar în timpul săptămânii orele de curs tin în unele zile până la ora  15.00, respectiv ora 16.00. Chiar dacă am ferestre între unele ore, timpul nu este pentru o pauză, ci pentru a ajunge dintr-o școală în alta, fiindcă în 4 zile din săpt am ore în două școli. 

                 🌴🌺 Din grădină 🌿🍁
         Am cules ultimele recolte. Ardeii și gogoșarii din solar încă au mai produs, așa că lada de legume din frigider este plină. Urmează să le pregătesc pentru iarnă. Via a produs foarte bine. Am avut must noi și am dat și altor două familii. Avem și vin pentru sărbătorile de iarnă și pentru   fiert pe timpul iernii. Anul trecut a fost o producție slabă și încă mai avem 4 l din cei 10 l obținuți. Plantația noastră se compune din câțiva butuci de viță-de-vie, așa că nu facem cantități mari de vin- anul acesta vreo 20 de litri.  
          Aseară am recoltat și ciorchinii pentru compot, așa că voi pregăti vreo 15 borcane de compot de struguri, fiindcă strugurii se numără printre fructele mele preferate. Sunt în top 3. 
                  💊💌 Sănătate 💉💮

  Sănătatea fizică
            Am intrat așa în febra începutului de an școlar și nu mă mai gândesc cum mă simt fizic. Doar când oboseala mă copleșește, încep să mă văicăresc eu mie însemi😀, fiindcă nu are cine să mă ajute, așa că funcționez după o replică cunoscută ,,eu centrez, eu dau cu capul”.  Îmi propusesem să fac o echografie. Nu am făcut-o nici acum. 

Sănătatea emoțională 
             Depunerea dosarelor de ajutoare sociale de către părinții elevilor, a fost o perioadă tare agitată pentru mine, fiindcă timpul pauzelor este scurt 10 min, și nu reușeam să discut cu ei  a trebuit să stau uneori peste program ca să îi lămuresc pe unii că au nevoie de anumite documente pentru a nu avea dosarul respins. Sunt multe dosare depus, mâine mai aștept încă 4, apoi le voi preda comisiei și sper să se încheie aceasta perioadă furtunoasă. 

              📃📗 Ce citesc📖📓

               Gânduri către sine însuși de Marcus Aurelius  


            💃🔧 Ce meșteresc 🎀📐

                Nu am avut timp de meșterit absolut deloc. Încerc de cca 3 săptămâni să modific niște draperii și nu am reușit. 

                 🎥🎭 Cum mă delectez 🎸🎵

             Vineri  seara târziu, mi-am permis aroganța să mă uita la 3 episoade din filmul Rita. (da, atunci aș fi putut modifica draperiile, dar nu am avut ață din aceeași nuanță, aș fi făcut mare gălăgie... 😏. Aș!  o scuze puerile-puteam lucra un pic mai devreme.)

            💡🔎 Ce am învățat săptămâna aceasta 🔐🔬

                 Să îmi prețuiesc mai mult munca! 

                                                O săptămână  următoare minunată!😉

P.S. ora este 9.16. 
                                                             

vineri, septembrie 26

Când jucăriile păstrate ale copilului, devin preferetele animalelor de companie...


      Unii dintre cei care poposesc pe pagina  jurnalului meu on-line, poate vor recunoaște această figurină de pluș, ea regăsindu-se în urmă cu aproximativ 23 de ani în pachetul Happy Meal, McDonald`s.  Fiicei mele îi plăcea pe la vârsta de 4-5 ani să își împodobească rucsacul de la grădi cu figurile găsite în acest meniu.

      In timp, s-a jucat cu ele, apoi au fost păstrate ca amintiri într-o cutie, alături de alte jucărioare printre care și două păpuși Barbie (care în vremea copilăriei fiicei mele aveau prețuri exorbitante pentru salariile pe care le aveam atunci).  Bucuria primirii lor (una când a împlinit 6 ani, alta când avea 10 ani) mi-o amintesc și acum.  

    Multe jucării și hăinuțe din vremea copilăriei ei au fost donate, pe  altele, cu semnificație,  le-am păstrat pentru a crea o legărută între generații. Azi de unele se bucură fiica ei. 

     Micile figurine le-am scos, însă în urmă cu vreo 6 luni, când mâțele mele tot căutau jucării prin casă. Dintre cele trei jucării date mâțelor, ursulețul din imagine este preferatul lui Aby. A făcut așa o pasiune pentru el, că se plimbă cu el prin casă și scoate un anumit sunet atunci când ni-l aduce să știm că ea și micul ei prieten galben sunt lângă noi. 

    O privesc cu multă emoție mereu. Mă fascinează atașamentul acesta pentru jucăria ei: momentul când o  caută prin casă, gingășia cu care o atinge, supărarea atunci când nu o găsește. E clar pentru mine că animalele au sentimente, iar  legătura cu omul nu este doar un ceva creat prin condiționare.

    Cele două pisicuțe au trăsături particulare, atât de bine de bine definite, încât și atunci când stau una lângă cealaltă, le pot deosebi, după zgomotul respirației, modul cum torc, iar când sunt active diferențele sunt foarte vizibile. 
Aby, în gardă!


Mă bucur că pot asocia aceste jucării și cu animăluțele pe care le cresc!

                        O zi de sâmbătă minunată. 

marți, septembrie 23

Când te simți copleșit, oprește-te și joacă-te un pic!


     In această seara am deschis laptopul să pregătesc fișele de lucru  pentru orele de curs de mâine. La un moment dat, Aby victorioasa din imagine și încă războinica în  momentul în care scriu, a venit la mine și și-a cerut momentul de atenție, de drăgălășenie. Îmi cerea, parcă, să mă detașez de ceea ce fac și să stau un moment cu ea. 
     I-am acordat timp, dar prea puțin fiindcă voiam să imortalizez momentul când  insistă să stea cu mine.  Am plecat în camera alăturată să-mi aduc telefonul, iar la întoarcere am constat că războiul era început, iar Capy deja devenise victima.

Am stat și le-am privit. Mi-am dat seama că despre asta e vorba, de fapt,
 despre  cum  alegi să faci  față încercărilor  care vin: cu încrâncenare, cu efort 
epuizant sau cu acceptare, cu înțelegere și un pic de jovialitate. 
  Am făcut repede o radiografie a săptămânilor acestei luni și mi-am dat seama că poate și starea mea emoțională a fost cauza epuizării resimțite. 
    Cum a fost perioada ce a trecut de la începutul anului școlar? 
   ...cu întrebarea pusă aproape zilnic ,,De ce trebuie depuse la școală dosare pentru sprijinul social-rechizite, burse, tichete sociale, când primăria are serviciu de asistență socială și tot primăria este cea care  eliberează ancheta socială, adeverința deținere sau nu de teren arabil și ar trebui să aibă și evidența familiilor vulnerabile din punct de vedere social, unii dintre parinți primind ajutorul social acordat de primării?” Mi-am alimentat singura starea de stres, fiindcă nu se schimbă nimic.  
 O altă întrebare pe care mi-am tot repetat-o în aceasta perioadă a fost: Oare știu cei responsabili de gestionarea învățământului cum  este doar să citești  textul literar-suport la o clasă de dublu simultan? Timpul nu ajunge realmente. La predare este și mai dificil. Să predai în 50 de minute conținutul învățării pentru clasele aV-a, a VI-a, aVII-a este slalom printre noțiuni, nu învățare. Se poate explica  analfabetismul funcțional, când există o astfel de realitate în multe școli  din mediul rural? Cu siguranță, da! 
       Incerc să găsesc soluții la clasă pentru optimizarea învățării. Nu am fost pregătită pentru o astfel de situație, nu știu să existe cursuri care să pregătească un profesor pentru predarea simultată. Pur și simplu m-am trezit cu această stare de fapt și ...,,trebuie să ne adaptăm”. 
      Situațiilor profesionale se adaugă ce personale, care  trebuie și ele rezolvate. Distanțelor parcurse în timpul săptămânii, între școlile la care predau, s-au adăugat în două weekenduri consecutive  peste 1000 km pentru a fi sprijin celor dragi mie. Așa că...există explicații!😏
     ...dar mâine, indiferent de ce urmează,voi avea în minte întrega zi (și poate și în zilele următoare) imaginea blănoaselor mele care se luptau cu bucurie și care  au adormit împăcate, până să termin articolul. 
       
                 Starea de spirit este alta acum. Să tratăm cu un pic de nebunie orice moment presant sau stresant. Oricum rezolvarea tot noi o găsim!
 

marți, septembrie 16

Cinci situații care mă stresează la început de an școlar



Pinterest

         Începutul de an școlar ar trebui să fie un moment al bucuriei, fiindcă mă reîntâlnesc cu elevii după o perioadă de 2,5 luni de vacanță, cu colegi cu care să împărtășesc impresii de vacanță și, de asemenea, să stabilim direcții pentru noul an școlar. Cred că într-o lume ideală așa ar trebui să se întâmple. 

     Cum a fost, de fapt, anul acesta? Mult mai stresant decât în anii anteriori, fiindcă pe lângă creșterea normei didactice cu puțin timp de începerea anului școlar, decizia de a crește  efectivele  de elevi a condus și la pierderea unor clase și organizarea orelor în regim  simultan, la unele structuri ale instituției în care activez. 

                                                   Ce mă stresează?

             1. Depunerea  la școală a unor dosare pentru acordarea de ajutoare sociale 

         La început de an școlar se depun dosare pentru diverse ajutoare pentru  elevii cu diverse vulnerabilități sociale, dosare de care se ocupă  prof. diriginte. In prima săptămână s-au depus dosarele pentru rechizite. Sunt cazuri când adulții nu sunt capabili să completeze corect dosarele și trebuie să fie contactați de mai multe ori pentru a trimite docmentele solicitate ca să se poată fi depus  dosarul complet. 

       Urmează săptămâna viitoare o altă ,,sesiune” de depunere a dosarelor de bursă socială-o altă perioadă stresantă. Este aceeași situație-cazuri sociale, de obicei, cu nivel de educație foarte scăzut.  Iarăși trebuie insistat pentru ca dosarul să fie complet. Tot demersul este făcut pentru a sprijini, de fapt, copilul.

        2.   Diverse instructaje făcute de diriginte și întocmirea unor proceselor-verbale

        Tot acum este perioada hârtiilor de organizare- procese-verbale peste procese-verbale. Diversele instruiri cred că ar trebui facute de specialiști, care pot prezenta mult mai adecvat măsurile de siguranță. Eu fac instructajul pentru prevenirea și stingerea incendiilor, eu îl instruiesc cu privire la drepturile și îndatoririle pe care le au, tot eu vorbesc despre grija față de sănatatea proprie și sănătatea celui de alături. Acestea sunt doar câteva exemple. Cred că dacă un pompier ar face instructajul PSI, un cadru medical ar vorbi despre măsurile de igienă sau despre alte măsuri de prevenție, ținta ar fi mult mai bine atinsă. Acestea sunt doar două exemple...

      3.   Diverse tipuri de planificări

  •        Planificările anuale, calendaristice, proiectările- toate acestea stabilite pentru întreg anul, într-un timp scurt. Consider că, într-adevăr, relevant pentru activitatea didactă este organizarea orelor de curs și atunci, ar trebui planificată materia în liniște pentru fiecare clasă, fără presiunea predării la comisie la data stabilită de un coleg care a fost numit ,,sef de catedră”. Considerați că au dispărut comisiile și hârtoagele? Ei bine, nu în toate școlile. Eu încă ,,mă bucur” de minunata comisie. Este cunoscut faptul că realitățile colectivelor de elevi sunt particulare și că organizarea lecțiilor  trebuie  făcută în concordanță cu acestea. Pentru un real progres atenția ar trebui să se concentreze asupra acestui aspect. Punctez clar, acest aspect ar trebui să primeze la început de an școlar. Acum cred că ar trebui să se așeze la masă profesorii din aceeași arie curiculară și să stabilească obiective comune clare, să fixeze  în ce perioadă a anului școlar predau  conținuturi  care se intersectează cu mai multe discipline, ca să nu mai apară discordanțe.  Pentru mine aceste discuții sunt vis. 
              Vin apoi alte planificări:
  •      planificări pentru pregătirea examenelor naționale, pentru activități remediale, pentru pregătirea elevilor pentru diverse olimpiade și concursuri.
  •      planificări ale activităților extradidactice, extracuriculare... și tot planificăm...

        4.   Teste a căror relevanță nu o găsesc

      Testele de evaluare inițială date la început de an școlar pentru primul an de studiu al unei materii. Mi se pare o aberație.  Copilul abia pe parcursul anului descoperă disciplina respectivă. Cum să îl testeze la ceva ce nu a învățat? La un astfel de test am renunțat!

            5. Predarea simultană

      Organizarea orelor în regim simultan. Oricât de competent ar fi un profesor, oricât de bun pedagog ar fi, nu cred că va reuși să  predea conținuturile cu maximă eficiență...

          ..am scris acest articol ca o descărcare  emoțională  creată de niște nemulțumiri, dar mărturisesc că îndoielile dispar atunci când intru pe poarta școlii și  primesc îmbrățișări de la elevii mei. 

          Atunci știu de ce am devenit pofesor. 

         

       

sâmbătă, septembrie 13

JURNALUL SĂPTĂMÂNII săptămâna a 37-a ( 08- 14 septembrie 2025)


     Lunile anterioare îmi creasem o rutină în a scrie în acest jurnal online experiența săptămânii care tocmai se încheia. Vreau să continui acest obicei, ca o metodă de reamintire a celor experimentate, dar și ca o metodă de comparare a stilului de viață cu cel al oamenilor ale căror bloguri de urmăresc. Mi se pare că acestea  au o notă de autenticitate și nu ascund vreun interes. Sunt bloguri despre pasiuni pe care le împărtășesc, despre simplitatea vieții, despre rutina de zi cu zi.

🌞🌈 Vremea ☔⛅ 

       Este o vreme autentică de toamnă, cu dimineți și seri mai reci, cu zile în care înserarea vine mai repede. Vineri a plouat după mult timp, cred că nu mai văzut o ploaie așa bogată de câteva luni. Îmi amintesc că în dimineață petrecută la malul mării, pe la jumătatea lunii august, nisipul era umed fiindcă plouase puțin în timpul nopții. 


            🍚🍜 Din bucătărie🍞🍨

             Cum este toamnă, avem legume și conserve produse de noi care dau mâncării o savoare aparte. In frigider s-au regăsit:
  • o oală generoasă de ciorbă;
  • piept de pui la cuptor;
  • cartofii prăjiți, atât de blamați, însă atât de gustoși;
  • în deplasare. am gătit o mâncare de mazăre cu cârnați, absolut delicioasă și apreciată de toți cei prezenți
  • azi, am în plan niște grujoane de pui și legume la cuptor.

                📋⌚ Organizare⌛💺

      Gestionarea timpului. 
          Începutul anului școlar vine mereu cu provocări, iar anul acesta cu mult mai multe decât anii anteriori. La serviciu, schimbarea vine de la o zi la alta, fie că sunt colegi nou-veniți cărora realitatea ,,din teren” li se pare nepotrivită și aleg să renunțe la unele ore luat în ședința publică, fie unii nu s-au prezentat la post, așa că orarul este într-o continuă dinamică. Aflu care este programul pentru ziua următoare, după-amiaza, după orele 15.00-16.00.
                Ca urmare a deciziei de a crește numărul de ore din norma didactică, precum și a creșterii efectivelor claselor de elevi, sunt nevoită să predau în 3 scoli, fiindcă s-au pierdut două clase, așa că ,,să ne bucurăm”, zic.😩
                      Cu toate acestea, am reușit să mă redresez, să depășesc momentele de oboseală și să îmi împart bine timpul atât pentru achitarea sarcinilor de serviciu și a celor gospodărești.
      

                 🌴🌺 Din grădină 🌿🍁
           Au mai rămas câteva legume. Porumbul pus în a doua tură a produs și el binișor, așa că vineri a fost livrat către cei dragi.  Strugurii sunt gustoși și aromați, iar săptămâna asta urmează să fie culeși. Cred că voi pregăti și câteva borcane de compot, fiindcă este tare gustos și așa păstrez aroma toamnei în timpul iernii și al primăverii. 
           Am un singur dovleac, care a crescut mărișor și din care vreau să fac săptămânile următoare plăcintă și niște dulceață. Aștept să producă a doua tură de dovlecei. 
                  💊💌 Sănătate 💉💮

  Sănătatea fizică
            Nu am făcut nici acum  programarea pentru o echografie.  Sunt un om delăsător  și  îmi neglijez sănătatea. Altele au prioritate, pentru că îmi sunt la îndemână. Acum îmi va fi mult mai dificil să fac controlul medical, fiindcă la serviciu. Imi propun sunt nu mai pierd ocazia în concediul din octombrie. 

Sănătatea emoțională 
              Emoțional sunt bine  mai ales că cei dragi sunt acum mult mai aproape de mine, începând cu 01 septembrie. 
         Sunt bucuroasă că mi s-a publicat o lecție concepută pe platforma Livresq și că am primit și dovada că sunt autorul unui material RED. Adeverința primită este binevenită!
            De asemenea, sunt mai liniștită acum, după ce vineri am luat legătura cu profesorul coordonator pentru lucrarea de finalizare a cursurilor de conversie profesională. Incep lucrurile să se așeze bine!

              📃📗 Ce citesc📖📓

               Fiind foarte ocupată, am abandonat lectura. Poate voi avea timp să revin în această săptămână. 

            💃🔧 Ce meșteresc 🎀📐

                Am meșterit  timp de vreo 2 săptămâni în apartamentul  fiicei mele, pregătind reîntoarcerea ei, începând de la curățenie, până la asamblarea unor piese de mobilier, retușuri și finisaje. A fost o muncă intensă, dar făcută cu multă iubire. 

                 🎥🎭 Cum mă delectez 🎸🎵

             Odihnindu-mă atunci când epuizarea își spune cuvântul, vizionând un film pe Netflix- de o săptămână am reluat vizionarea serialului Rita, care este în ton cu activitatea mea. În trecut m-am uitat la câteva episoade, acum am văzut că are mai multe serii. Mă va ține ceva ocupată. De asemenea, îmi petrec timp cu torcăcioasele mele, care mă mai surprind după un an, de când le am în casă, cu câte ceva. Chiar în acest moment, Aby face colăcei de zor. 
  Am pus poza aceasta cu Cappy, ascunsă într-un coș, pentru a trage un pui de somn...

...iar aici tocmai se odihneau după o partidă de joacă. Frunza de porumb de lângă ele a fost martora la furtuna dezlănțuită prin casă.
         

            💡🔎 Ce am învățat săptămâna aceasta 🔐🔬

                 Cred că oamenii cu care am interacționat săptămâna  aceasta și pe care nu îi cunoșteam înainte, au înțeles  că sunt un om pe care ceilalți se pot baza.

                                                             O săptămână minunată!😉

                    


Eclipsă de lună



    Eclipsa de lună a avut loc pe 7 sept. Pozele au fost încărcate pe blog, însă mi-au rămas în draft, fără se sesizez. Așa că le-am postat azi. 











 

joi, septembrie 4

...și a venit cu pași mărunți


                    vineri, 05 sept. 2025
   
Bun venit, toamnă! Te salut cu întârziere, fiindcă venirea ta, încă din prima zi mi-a umplut sufletul de bucurie, dar brațele mi-au fost epuizate. Ai adus cu tine oameni dragi mie, emoții intense și speranța că lucrurile se așază din ce în ce mai bine. Luna august a fost, per total, o lună a extremelor - cu momente de o încântare de-a dreptul nemaitrăită în fața mării la primele ore ale dimineții, dar și cu momente de efort intens generat de revenirea celor dragi sau de moment tensionate inerente unei astfel de situații. 
     As vrea ca toamna asta sa treacă în culorile specifice ei. Un galben deschis care să aducă seninătate și liniște, un galben intens care să vină cu veselie și bună-dispoziție, un oranj care să tragă după sine armonia (aici ar trebui o minune), un roșu puternic pentru dragoste, un cărămiziu/ruginiu pe pentru căldură interioară și nu în ultimul rând, verde care să mă încarce cu energie. 
     Scriu aici, înainte de plecare la serviciu, ca să mă pregătesc psihologic pentru veștile mai puțin bune pe care le voi primi la consiliul profesoral care se organizează pentru începutul anului școlar. Schimbările austere m-au afectat destul de tare, ca pe toți cei din țară... 
          ...dar, să închei pagina într-o notă de optimism. Voi face față tuturor provocărilor!


 Bun venit, septembrie!