Ea este Darcy. A fost, de fapt, până ieri, 04.04.2024. Să spun că e numerologie și e ceva nefast? Nu știu. Ce știu sigur este că am pierdut-o încercând să îi fac un bine. Am făcut imprudența să îi pun o zgardă antiparazitară care avea să îi aducă moartea în câteva ore, prea puține, dar ce aș putea face când totul e pierdut. Zgarda avea recomandare pentru pisici, a fost achiziționată dintr-un magazin specializat. Ce îmi poate aduce animalul înapoi? Lacrimile și starea de vinovăție? Nu, nici ele! Regretul că am plecat la serviciu? Nu! Incercarea de a mă autoimpulsiona că trebuie să depășesc momentul, că am salvat-o până acum ieri din 3 situații critice, când boala se instala neașteptat? Nici asta!
Nu am realizat cât de puternic eram atașată de ea. La orice oră eram în casă, ea devenea umbra mea. Venea tip-tip și se aseza lângă mine sau cerea să o iau lângă mine.
Era liniștită, calmă și tare, tare iubitoare. Cerșea pur și simplu iubire. Venea și ti se băga în suflet...așa a fost de puiuț. Mi-a fost „terapeut” într-un moment de grea cumpănă pentru mine, mi-a alinat fricile și mi-a schimbat în bine dispoziția în lunile critice pe care le-am trăit. Mi-a fost „asistent” în activitate (o poză de aici e concludentă pentru afirmația mea). Mi-a fost prietena cea mai fidelă, fără să conștientizez până azi acest lucru. Si cel mai dureros e că moartea ei m-a făcut să înțeleg că nu am putut fi acolo să salvez pe cei care îmi erau tare dragi- fie oameni, fie, ea, animalul pe care l-am avut cel mai apropiat. Poate unii ar considera stupid modul în care mă raportez acum om-animal, dar nu cunosc relația, nu cunosc sentimentul neputinței. Despărțirile sunt dureroase. Dar amintirile sunt așa de frumoase! Mulțumesc, Darcy, pentru tot ce ai oferit în cei 6,5 ani trăiți alături de noi!😺😺😺
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu