Jurnalul săptămânii 30/53( rezumat-săptămâni 28-30)

   Bună dimineața!  Se apropie și sfârsitul lunii iulie. Nici nu știu când a trecut această lună. Nu am fost foarte prinsă în activități și am ales să treacă timpul așa în ritmul meu, fără a fi sub presiune. 

      Care au fost plusurile acestei luni:

✅ Am dispus de timpul meu, așa cum am avut chef, fără presiune, fără obligații.

✅ M-am bucurat de rezultatele bune obținute de elevii mei la examenul de bacalaureat: media pe clasă la română a fost 5, 82. Pentru un liceu tehnologic, cu elevi care nu fac pregătire particulară, rezultatele sunt foarte bune. Suspectez că un singur elev a făcut pregătire suplimentară, cel care a obținut nota 8,7.  Elevii care au avut notele de peste  9 ( 9,85, 9.5, 9.3), ca și ceilalți de altfel  cu notele de 8 (8.9, 8.1), au fost cei care le-au obținut folosindu-se informația predată la clasă, efectuându-și temele primite și exersând individual. 

 ✅ Am organizat trei ateliere  gratuite online de pregătire pentru examenul de titularizare și am pregătit pentru o colegă de breazlă aflată la începutul carierei un eseu model pentru o paralelă între opere literare. 

✅ Am avut timp să vizitez întru-un week-end Bucureștiul și să mă plimb agale sâmbătă seara pe Calea Victoriei, iar duminică dimineața să fac o plimbare lungă în Herăstrău. Dezamăgirea a fost să vad lacul secat. 

✅  Am petrecut două dimineți foarte liniștite la malul mării. Am ajuns între orele 6.30-7.00. E atât de plăcut să asculți dimineața marea. Până în jurul orei 8.00 plaja este atât de liniștită, fără zgomotul venit din boxe, fără tumultul turiștilor. 

✅  Ruda cu probleme de săntătate a trecut cu bine peste cea de-a treia intervenție chirurgicală. În decurs de 7 luni a avut 3 operații. Este o minune că la vârsta de aproape  68 de ani se recuperează atât de bine. Sper să fie și mai bine după tratamentul postoperator. 

✅   M-am bucurat de roadele grădinii. Fiind o vreme cu multe precipitații, totul s-a dezvoltat mai bine: și legume și iarbă. 

✅  Am început pregătirea conservelor pentru iarnă. 

✅   Am învățat să fac niște cocktailuri minunate: unele rețete clasice le respect, cum este, de exemplu Cuba libre, altele non-alcoolice, cum este cel din imaginea ce însoțește articolul este unul creat de mine, un amestect de suc de pepene verde, lămâie,  sirop de vișine și Fanta. Fiind exces de producție de castraveți, am trecut la a prepara niște fresh-uri sănătoase pe bază de castravete. 

✅   O altă bucurie se întâmplă, acum în timp ce scriu articolul.O elevă mă anunță că  este în fruntea ierarhiei la admiterea la facultate, specializarea aleasă. Cum să nu te bucuri, când primești atâtea vești! O altă elevă mi-a dat aseară mesaj și mă anunța că a trecut probele eliminatorii pentru  admitere. Acestea sunt momentele care mă  fac să uit  tot ce este neplăcut în timpul anului școlar, tot ce mă  dezamăgește, toate tensiunile.  

    Cum să nu mă bucur când  întreb un elev ,, A, nota de 8, 70 este a ta?” , după ce, imediat după proba de română, crede că nu va primi punctajul pentru redactare. Facem estimări, cu redactare și fără redactare și așteptăm.., Răspunsul venit- ,,Chiar 9,30.”  Da, acestea sunt momente de reală bucurie și împlinire. 

                  Să avem o vară care să ne împlinească sufletește!🌹🌺🍀

      

    

Obișnuințe

 miercuri, 08 iul 2026, ora 6.24

          A devenit obișnuință să deschid laptopul la prima oră a dimineții și să arunc o privire asupra articolelor postate pe blogurile pe care le urmăresc. Sunt crâmpeie din viața unor femei obișnuite din alte colțuri ale lumii, cu altă mentalitate sau  cu o altfel de cultură. 

       Cum este perioada concediului și fiind foarte prinsă la începutul  lui cu situații care impuneau implicare totală, nu mi-am făcut un plan „ de relaxare”.  Am denumit articolul ,, obișnuințe” fiindcă  nu pare să nu se fi schimbat nimic din programul cunoscut de până acum, în sensul că nu mi-am rezervat timp pentru mine. 

        Azi, trebuie să fiu prezentă la serviciu. Este examenul de corigență. Ziua de ieri a fost ocupată mai mult cu discuțiile telefonice cu elevii de clasa a XII-a despre  nota obținută la examenul de bacalaureat. Sunt mulțumită: din 22 de elevi înscriși, 6 au obținut note sub 5, dar celelalte  sunt bune și foarte bune - 9,85, 9,5, 9,3, 8,9, 8,7, 8,1, 7,7.  

    După prânz,  începe cu adevărat concediul meu. Vreau să mă odihnesc. Am nevoie acută de odihnă după acest an provocator. 

                                                        O zi cu soare și reușite!

Jurnalul săptămânii 27/53

           Bună dimineața!   Este marți, dimineața devreme, ora 05.21 a.m. Este momentul trezirii. Este liniște deplină în casă, iar de afară se aude, în depărtare, cântatul cocoșilor. De obicei, notez evenimentele săptămânii duminica, dar cum săptămâna trecută a fost solicitantă,  iar ziua de ieri, din nou cu provocări venite din partea familiei extinse, am omis să notez frânturile din viața mea, care se reașază mai bine în memorie atunci când sunt notate. Am ales acest mod de a scrie, nu ca o expunere publică a vieții mele, ci mai degrabă, ca o forma a mea de înregistrare a celor trăite. Aseară am revenit asupra unei pagini scrise cu un an în urmă și am realizat câte evenimente plăcute, dar și mai puțin plăcute au avut loc în viața mea. 

                 Mă gândesc că dacă o singură persoană care citește are ceva de învățat din experiența trăită de mine, alegerea mea de a scrie acest jurnal digital nu este de prisos, chiar dacă viața mea este poate monotonă, previzibilă, lipsită de elementul „wow” care să incite sau  să atragă. Este viața trăită fără realizări notabile, fără fuga după ,,să am”,  ,,să arăt” , „să construiesc”. Este o viață simplă pe care vreau să o trăiesc în armonie cu mine, pentru mine. 

                 După această introducere amplă, voi reveni la consemnarea săptămânii trecute, despre care parțial am scris în articolul precedent. Săptămâna trecută a fost cea a finalizării cursurilor de conversie. Primele două zile au trecut repede, cu emoțiile unui examen serios, cu neîncrederea că nu sunt bine pregătită (învățam mai mult noaptea și uneori mi se părea că nu eram suficient concentrată), fiindcă timpul dedicat studiului l-am redus alegând benevol să fiu sprijin moral pentru ruda care se confruntă cu o criză matrimonială și încercând să susțin moralul surorii al cărui soț încă are probleme după  a doua intervenție chirurgicală. Cum recuperarea nu a fost conformă cu așteptările medicilor, va urma încă una.  

                Examenul a constat în două probe, notate individual, având o zi pauză între ele.Pentru proba a două, nu mi-am făcut deloc griji, lucrarea de absolvire fiind gândită de mine întru totul, nu reprezenta decât o formalitate: orice întrebare aș fi primit, aș fi știut răspunsul.  Ziua de joi, dintre probe,  a fost cea a descoperirii orașului, dintr-o altă perspectivă. Am fost să vizitez mănăstirea Dealu, care datează din  anul 1512. Este o construcție monahală cu o istorie tumultoasă, care merită vizitată nu doar pentru că aici a fost adus capul lui Mihai Viteazul, ci pentru tot cea însemnat pentru viața monahală din zona Târgoviștei. Astăzi, este o oază de liniște, de reculegere, iar grădinile sunt impresionante. Intr-o discuție deosebit de plăcută cu una dintre maici, am aflat că frumusețea lor este rodul muncii unei singure măicuțe, care nu numai că se îngrijește ca plantele să se dezvolte frumos, ci are și un simț estetic deosebit, fiindcă se asigură că totul se armonizează foarte frumos. 

                    

  

        Am atașat două dintre instantaneele făcute în timpul vizitei,  însă refugiul pentru o zi în această oază de liniște este o binecuvântare.  

          După aceasta, am vizitat Muzeul Comunismului. Clădirea este impresionantă,  este o clădire de patrimoniu din secolul al XIX-lea, în care  la începutul secolului al XX-lea a funcționat Școala de Cavalerie. Mai apoi a fost tranformată în unitate militară. Este locul în care a fost ținută pentru câteva zile familia Ceaușescu și tot acolo executată.  Pentru mine vizita nu a fost chiar plăcută. Îmi amintesc perfect contextul și emulația acelor zile de sfârșit de decembrie 1989 și privind acum cu ochii omului matur, cunoscând și unele consecințe ale acelor vremuri, dar și ale celor prezente, încerc să îmi reprim niște sentimente. 

              Tot săptămâna trecută a fost cu trei întâlniri/mese  deosebite: una  cu  trei colegele de an, așa o masă de bun- rămas, conștiente fiind că este posibil să nu ne mai întâlnim în această componență, locuind în diverse regiuni ale țării,  a doua a fost la București împreună familia fiicei mele, când am marcat împreună ieșirea la pensie soțului, iar cea de-a treia a constitui și o revedere cu familia unui coleg de facultate a lui M, cu care am păstrat legătura și cu care am depănat povești de viață. 

            Ajungând acasă, am revenit la ale nostre. Mâțele de așteptau, după mai multe zile de absență,  cu mare alint, mai ales că făcuseră și ceva obrăznicii pentru care trebuiau să câștige iertare. 

        Ziua de ieri, de luni, m-a făcut să revin la aceeași situație de la care rămas când am plecat: descumpănirea rudei căreia trebuie să îi țin moralul. Tot ieri mi-am dat încă o dată seama că niciodată nu cunoști omul de lângă tine, chiar dacă trăiești alături zeci de ani.  Acesta îți câștigă cel mai des încrederea și te toate minți și manipula,  dacă ești slab sau credul. Știu că voi pune sub semnul suspiciunii orice îmi va ajunge la urechi și voi analiza cu foarte minuțioasă atenție orice situație. Și chiar dacă voi părea prea radicală, aleg să o spun: omul care nu mă va minți niciodată sunt eu. Nu am fost eu cea mințită, însă am învățat din experiența celor apropiați. 

           Sper ca această săptămână să fie cu soare în suflet!

Să fii student după 50 de ani este o provocare!

              Cuvântul anului 2026 este reușită, iar ieri 03 iulie 2026 am bifat prima dintre ele, așa cum era setată de la început de an școlar. Am finalizat cursurile de conversie profesională cu o notă foarte frumoasă.  Nu este ușor să faci față provocărilor unui an universitar, având și alte responsabilități: profesionale și personale. În ciuda unor păreri că aceste studii postunuversitare de conversie profesională sunt ușoare, eu îmi permit să contrazic. Am lucrat mult, foarte mult pe pentru seminarii. Aveam lucrări ample care îmi vor fi de folos la catedră, dacă voi ajunge să profesez. Unele examene de an au fost epuizante, altele nu foarte grele, dar timpul pentru pregătirea lor era limitat, având responsalibități la serviciu, care solicitau timp de rezolvare, în afara serviciului- spre exemplu, au fost două simulări județene ale examelui de bacalaureat, o simulare națională cu peste 80 de lucrări de corectat on-line, evaluarea testării de clasa a VI-a. Apoi, rapoarte întocmite pentru pentru fiecare simulare,  plan remedial. Acestea s-au adăugat predării simultane, așa că anul acesta universitar a fost cu provocări peste așteptări. 

               Emoțiilor  așteptărilor  rezultatelor din ultima sesiune-și o spun cu mâna pe inimă, cea mai grea- s-au adăugat frică de eșec la examenul final. Eram conștientă că nu voi putea cuprinde întreaga materie de examen, fiindcă nu mă organizasem bine. Mi-au rămas pt pregătire aproximativ 9 zile și recunosc nu totdeauna cu chef de a studia câteva ore bune pe zi. Am riscat și am învățat ceea ce credeam eu că este mai important și am citit temele mai puțin relevante (reforma în educație, tipuri de curriculum, sistemul de învățământ). Se pare că am funcționat bine planul meu, fiindcă am reușit să abordez  foarte bine cele două subiecte primite la proba scrisă. Din cauza emoțiilor, presiunii examenului, am omis să ating câte un subpunct la fiecare subiect, dat a fost și așa foarte bine,

             Apoi, emoțiile așteptării rezultatelor au fost foarte intense. Se comunicase cu aproximație o ora, dar s-a întârziat 1 1/2h. Eram încrezătoare că voi obține o notă bună, dat rezultatul oficial este cel care certifică reușita. Si, da, când au fost afișate, m-am bucurat că munca și efortul meu au dat roade. Apoi susținerea lucrării de absolvire a adus un plus la notă. Am muncit câteva luni să o realizez, dar a fost o muncă de succes. Sunt tare mândră de ceea ce am realizat!     

          Acum simt o descătușare, o liniște interioară pe care nu am mai cunoscut-o de mult timp. După proba scrisă, tot efortul și nopțile nedormite și-ao spus cuvântul- mă simțeam epuizată, dar totul a trecut la aflarea rezultatului. 

           Orice vârstă aș avea, m-am convins că trăirile unor examene sunt la fel de intense și am trecut prin zeci de examene pănă acum. Sigur vor mai fi și altele!  Ceea ce trebuie cu adevărat să învăț este să am grijă de mină și să îmi prioritizez acțiuniile, astfel încât ceea ce fac să mă bucure pe mine și nu pe alții. Sună un pic egoist, dar știu cât am dat până acum pentru cei din jur.

             Sunt bucuroasă că pot spune că la peste 50 de ani am făcut față unor cursuri universitare, iar rezultatul final a fost 100% rodul a ceea ce am învățat!