duminică, august 16

Sărbătoare în familie ...în doi.

 


     

    Hello!  Hello!  Rar aleg să distribui imagini cu noi în lumea virtuală. Am o mare reținere, fiindcă odată postată o imagine nu mai am control supra ei, dar comunitatea mea este redusă și are o anumită nișă. 
    Sunt unele momente pentru care simt nevoia să găsesc calea să îmi rămână vii în suflet și în memorie. Trecerea timpului afectează și intensitatea trăirii și derularea întâmplărilor, din acest considerent, am decis să dau acestui blog rol de jurnal personal.

    O astfel de  situație a fost cea de ieri. Am decis să ieșim să facem o plimbare pe faleza Cazinoului, știind că manifestările artistice dedicate Zilei Marinei se desfășoară în zona penisulară a Constanței.  Punctul principal de atracție este, bineînțeles, faleza din zona Cazinoului.  Până acolo am traversat Piața Ovidiu în care era organizat un târg organizat pentru aceasta sărbătoare. Ne-am abătut un pic pe la tarabe care aveau produse din cele mai diverse.  Mi-am oprit privirea asupra unor bijuterii lucrate manual, doar pentru inspirație. Mi-am propus să încerc să lucrez și eu cu lut polimeric într-o viitoare vacanță și după aceste gândurii am pornit  într-o plimbare lejeră și ne-am îndreptat spre Cazino. 
     Minunată alegere, fiindcă pe esplanada clădirii avea loc un concert de o oră al trupei Red Swing-o trupă despre care nu știam absolut nimic, dar care mi-a încărcat  inima de bucurie prin muzica lor care  recreeează atmosfera perioadei interbelice, eu fiind o mare admiratoare a acelei epoci. 
        A fost o seară minunată!  Solista a reușit să creeze o atmosferă  elecrizantă. Talent, carismă, educație muzicală, abilitatea de a comunica cu publicul prezent, dincolo de muzică și cuvinte.  A fost un spectacol în aer liber de un farmec și o eleganță aparte. Nu am participat până acum la un astfel de eveniment cultural. 
    Nu am filmat niciun moment din spectacol, doar am făcut câteva poze, convinsă că voi găsi un material în mediul virtual despre Red Swing.  care să redea energia momentului. Nu, înregistarea din studio nu se compară cu atmosfera unui spectacol. 


          După spectacolul muzical, a urmat un impresionant spectacol de lumini. Casinoul a fost inundat de lumini care spuneau o poveste. Imaginile sper să convingă.

            O săptămână care stă să înceapă cu bucurii și multă pace sufletească!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu