JURNALUL SĂPTĂMÂNII- a patra săptămână a anului (20-25 ianuarie 2025)


     Am decis să fac un rezumat al fiecărei săptămâni. Am regăsit ideea aceasta si pe alte bloguri pe care le citesc și mi se pare interesantă. Voi nota la final de săptămână, în funcție de ziua când timpul îmi va permite, iar rubricile le voi stabili în funcție de preocupările și interesele mele. 

    Chiar dacă azi este vineri, voi nota în jurnal azi, fiindcă în zilele următoare, voi fi foarte ocupată și voi avea timp liber foarte puțin disponibil. Așa că acum, la cafeaua de dimineață, mă ocup să  concep și să notez acest articol. (Conceperea acestei pagini, a durat mai mult timp decât îmi alocase, fiind scrisă apoi  în pauzele dintre activități.)

    Imaginea pe care am ales-o este luată de pe net. Am modificat-o puțin și îmi doresc să fie logoul viitoarelor articole.


              🌞🌈   Vremea   ☔⛅

    Vremea a fost prietenoasă pentru luna ianuarie, temperaturi, în general, în ridicate. Dimineața și seara temperatura a fost în jurul a 0 grade, ușor sub minus, cel mai rece a fost -4 grade, în timpul zilei temeratura a fost peste 0 grade. Nu a fost  zăpadă, iar cerul senin și însorit a creat o stare de bine. Astăzi, umiditatea este crescută, a început să bureze și se simte un fum înecăcios. Nu am putut aerisi locuința. Probabil în apropiere cineva a aprins un foc cu material umed sau material din grajdul  animalelor. 

                🍚🍜 Din bucătărie🍞🍨

     Așa cum am spus într-un articol anterior mi-am propus să reduc la zero risipa și m-am organizat foarte bine.

     Ce am gătit?

Masa principală 

-supă de tăiței, ciorbă de perișoare

-piept de pui cu garnitură de legume trase la tigaie, salată de varză acră

- friptură de porc+ cârnați cu garnitură de cartofi cu bulion la cuptor, salată de varză acră 

-paste cu piept de pui și sos de roșii

-chiftele marinate, salată de sfeclă roșie

-salată de icre

-pizza de casă( urmează să o gătesc duminică)

Masa este pregătită și pentru weekend. Fiindcă azi este zi liberă, iar ieri după-amiază am avut timp liber (nu a trebuit să mă concentrez deloc asupra pregătirii pentru serviciu), am  reușit să gătesc pentru mai multe zile. 

                📋⌚  Organizare ⌛💺

      Gestionarea timpului

    Recunosc că aș fi putut fi mai organizată, însă am reușit să mă mobilizez mai bine față de alte dăți. Acest fapt se reflectă și în organizarea treburilor casnice și în starea de bine. Timpul alocat pentru social-media ar trebui să fie mai redus. Voi face comparație săptămâna următoare.

     Trebuie o mai bună organizare a timpului dedicat pentru treburile casnice. Acestea nu au fost afectate de durata de timp petrecută pe rețelele de socializare, ci din cauza faptului că orele de odihnă noaptea sunt puține, în jur de 4-5h, iar eficiența este mai scăzută. 

                   🌴🌺 Din grădină 🌿🍁

         Datorită vremii calde, grădina a rămas înverzită mult timp. În lunile acestea de iarnă, din luna octombrie nu n-am ocupat deloc de ea. A mai lucrat în timpul liber soțul, însă puțin. In acest weekend intenționăm să pregătim o parceluță și să plantăm usturoi și ceapă, pentru a le avea în luna martie și vrem să pregătim și  solarul. Vreau să semăn și niște salată. 

                       💊💌 Sănătate 💉💮

  Sănătatea fizică

   Mi-am propus să fiu mai atentă  modul de a face mișcare. Petrec timp la serviciu și în interiorul casei, așa că nu mă mișc foarte mult. Exercițiile fizice sunt răruțe. Am descărcat o aplicație care contorizează numărul de pași pe zi. Obiectivul propus este înalt- 10 000 de pași zilnic. In medie săptămâna aceasta am făcut  5000, fără a avea telefonul asupra mea de câte ori mă deplasam. Nu este chiar rău!

      Lucrând în colectivitate, mă temeam să nu contactez vreun virus de sezon, fiindcă multe persoane cu care am interacționat sunt răcite. Deocamdată mă simt bine, însă încerc să mă protejez, două zile am purtat mască și am  păstrat distanța, în măsura în care am putut. 

   Sănătatea emoțională 

     A fost o săptămână bună, fără mare stress, fără situații tensionate. Energia pozitivă și-a spus cuvântul, fiecare zi am început-o cu bună-dispoziție. Se acumulează oboseală fizică, așa cum menționam, mai sus, dar sunt conștientă că și modificările hormonale influențează sănătatea fizică. Trebuie doar bine gestionată perioada aceasta. 

                    📃📗  Ce   citesc  📖📓

     Pentru că weekedul viitor trebuie să susțin niște examene, vreo patru la număr, luna aceasta, până acum, am citit mai mult pentru acestea. Literatură, doar o piesă de teatru de Cehov. Am căutat în variantă electronică „Pietre pentru templul meu” de Lucian Blaga, dar am făcut greșeala să nu salvez site-ul. Voi risipi ceva timp până îl voi descoperi. 

                    💃🔧 Ce meșteresc 🎀📐

    Săptămâna aceasta nu am avut timp deloc de tricotat. Am început o bluză, în decembrie, sper să revin asupra ei în februarie. Am în plan și un rucsac pentru nepoțica mea.

                   🎥🎭 Cum mă delectez 🎸🎵

    O cină la restaurant într-o atmosferă plăcută. 

                   💡🔎  Ce am învățat săptămâna aceasta 🔐🔬

    Să fiu mai organizată. 

     


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu