JURNALUL SĂPTĂMÂNII săptămâna a 5-a (27 ian - 01 feb 2025)

 

  Această săptămână a fost cea a încercărilor. 
           🌞🌈   Vremea   ☔⛅

     A fost o săptămână a ceței dense, instalate pe parcursul nopții și al zilei.Gradele acestei săptămâni au fost pozitive,   uneori, ridicate spre 8-10 grade, însă umiditatea și lipsa de vizibilitate au creat un disconfort fizic și psihic. A trebuit la finalul săptămânii să parcurgem un traseu lung de peste 150Km pe ceață. A fost extrem de solicitant. 

                🍚🍜 Din bucătărie🍞🍨

 

     Ce am gătit?

    Nu am gătit nimic, fiindcă am avut mâncare gătită de weekendul trecut, iar la sfârsitul acestei săptămâni, trei zile am fost plecați de acasă.  Ciorba de perișoare și chiftele marinate, ne-au ajuns mai mult decât m-am așteptat. Fiind pentru mine o săptămână stresantă, pofta de mâncare a fost clar afectată. Când a fost necesar am apelat și la hrana rece. 


                📋⌚  Organizare ⌛💺

      Gestionarea timpului

         A fost o săptămână haotică. Nimic nu a funcționat așa cum mă așteptam. Când sunt sub imperiul stresului, nu funcționez deloc bine.

                   🌴🌺 Din grădinaă 🌿🍁

          Nu am făcut nimic, fiindcă in weekendul trecut  a plouat, iar în cursul săptămânii nu am avut timp disponibil.

                       💊💌 Sănătate 💉💮

  Sănătatea fizică

 M-am simțit epuizată, fără energie și total ineficientă.  Faptul că am dormit maximum 5h/ noapte, a amplificat starea de oboseală. 

  Sănătatea emoțională 

  Perioada examenelor este o perioadă stresantă. La începutul săptămânii, m-am aflat în scaunul evaluatorului, ca în acest weekend să mă poziționez în scaunul celui evaluat. Stresul examenelor, afectează somnul, echilibrul fizic și chiar mental. Să  susțin 4 examene în aproximativ 20 de ore, a fost  epuizant. Azi am făcut o greșeală impardonabilă   și un exercițiu s-a dus de râpă. Recunosc că a fost un exercițiu de matematică, dar e inexplicabilă greșeala; rezultatul testului va fi sigur dimunuat. 

    Trebuie să adaug că și la serviciu, ziua de vineri a adus un stres în plus. Se solicitau diverse situații, de predat documente, solicitări care puteau fi făcute cu timp înainte. Presiunea de la serviciu, a augumentat stresul, iar după amiaza a trebuit să fac față celor 2 examene, deloc ușoare. 

                    📃📗  Ce   citesc  📖📓

     Săptămâna aceasta m-am concentrat asupra materialelor pt examen. Sunt mulțumită de modul de abordare a subiectelor, chiar dacă se putea rezolva mai bine, oricare dintre subiecte. 

                    💃🔧 Ce meșteresc 🎀📐

    Nimic în această săptămână.

                   🎥🎭 Cum mă delectez 🎸🎵

    Mă bucur acum  de o vizită în orașul Târgoviște.

                   💡🔎  Ce am învățat săptămâna aceasta 🔐🔬

    Nu am învățat, ci mi  s-a reconfirmat că perioadele de tensiune ridicată, îmi afectează capacitatea de concentrare. Cred că am o reală nevoie să învăț să gestionez  mai bine astfel de perioade. 

     

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu