Jurnalul Săptămânii Patimilor

 Săptămâna 06-12 aprilie 2026

 Hristos a înviat!

   La pagina de jurnal de săptămâna aceasta, nu vreau să adaug  nicio imagine, ci să las puterea cuvântului să  exprime modul cum s-a derulat.

     A fost o săptămână cu multe, multe activități, o săptămână  cu încărcătură emoțională. A fost un amalgam de emoții, unele pozitive, altele mai puțin pozitive, declanșate în grădină unele din lipsa de organizare sau de presiunile puse de alții asupra mea. Simt uneori nevoia să fiu foarte, foarte singură, 

       In această săptămâna mi-am propus să recuperez ceea ce am amânat luni de zile ca organizare în casă. În mare parte am reușit. Luni și marți am lucrat atât în locuință, cât și în grădină.  În grădină,  unele plante nu le-am semănat de teama avertizărilor de vreme rece. Anul trecut am avut o experiență total neplăcută:  după un înghet, ne-a fost distrusă mare parte     din plantele de cartofi, iar rădăcinoasele nu au răsărit, tot din cauza frigului. Am amânat în acest an plantarea acestora. În solar avem răsărite, ridichi plantate la două săptămâni distanță, salată verde- ajunsă la maturitate din tura trecută și cea recent răsărită din a doua tură de semănare, ceapă verde și plante de tomate, iar în ghivece mici am semănat castraveți. În câmp deschis, am plantat arpagicul galben și roșu, usturoiul și am semănat pătrunjelul. De asemenea, am pregătit pentru prășire suprafața unde este plantată vița de vie.  Marți am lucrat singură în grădină, fiindcă M. s-a ocupat să pregătească masinile pentru sezonul de vară. 

      Miercuri, fiindcă vremea a fost  mai rece și umedă, neprielnică pentru grădină, întreaga zi a fost dedicată în întregime  locuinței. Aici lucrez dintotdeauna doar eu.  Această zi a adus cu sine continuarea activităților  de   ordine și organizare a locuinței,   dar și  câteva situații de rezolvat pt serviciu, precum  și o programare neașteptată pentru facultate. Seara eram deja epuizată. Îmi propusesem să îmi acord timp și pentru mine, însă totul a zburat în aer. 

        Joi. Marea parte a zilei de joi a fost un adevărat haos. Legea lui Murphy s-a adeverit: o zi începută, prost, continuă și mai prost. A avut totuși un amendament: am lucrat o parte dintr-un subcapitol pentru lucrarea finală (pe care l-am terminat ziua următoare). E foarte greu să fii bine organizat când ai foarte multe de făcut și o voce în spatele tău  te distrage mereu. Repet: în astfel de momente, când mă aud strigată din toate părțile, mă simt debusolată. Joi dimineață nimic nu a funcționat bine: bagajul făcut în multimul moment,  o presiunea pusă pe mine că timpul este insuficient, a făcut să fie nevoie să mă întorc din drum după cca  1km parcurs, fiindcă uitasem laptopul. In tren, M. care nu dusese un lucru până la capăt, m-a întrebat de el. Am fost surprinsă când am fost întrebată  și a apărut o mică tensiune, dar am trecut repede peste moment, fiindcă am găsit rapid rezolvarea situației apărute. Lucrurile au intrat apoi pe făgajul lor normal și totul a fost bine. Joi seara chiar a fost un moment cu totul special, venit să ne reamintească ce este cu adevărat important.

        Vineri și  sâmbătă am petrecut timp cu fiica și nepoata   mea. Am continuat pregătirile pentru sărbătoarea Paștilor, pe care le-am împletit cu jocul și bucuria prezenței nepoatei mele. Mi-am rezervat timp să ieșim amândouă la locul de joacă, în fiecare zi, fiindcă nimic nu este mai important decât timpul de calitate petrecut cu cei dragi. 

        Azi, chiar dacă a fost  ziua altfel organizată decât sărbătorile anterioare, ne-am bucurat de momentele trăite împreună. Acum (ora 19.00) ne-am întors din parc, după vreo 2 ore de joacă.  Eu și A. am petrecut acest timp doar noi două.  Suntem obosite, dar avem în suflet bucuria jocului împreună. De mâine revenim la activitățile curente. 

        Sunt profund recunoscătoare divinității și Universului pentru aceste momente speciale!