Am ales să scriu astăzi jurnalul acestei săptămâni, fiindcă mâine este Sărbătoarea Floriilor, sărbătoare premergătoare sărbătorilor Paștilor, fiindcă în cultul creștin-ortodox, aceste sărbători se celebrează la o săptămână distanță de cele catolice.
Săptămâna aceasta a fost așa un amestec: timp mai liber, mai așezat, pe de-o parte, iar pe de altă parte o stare de sănatate alterată de prezența unui virus și o nouă constatare că la la serviciu privilegiații sunt cei care își stabilesc propriul program, indiferent de reguli.
Săptămâna aceasta a fost o vreme închisă, ploioasă, mohorâtă. De luni și până astăzi a plouat zilnic. Au fost zile când spre prânz s-a arătat și soarele, spre exemplu, vineri, dar au fost și zile în care a plouat mărunt, cu picături rapide, încât îți pierdeai energia doar aruncând un ochi pe fereastră, așa cum a fost luni și joi.
Scriam în articolul anterior despre faptul că, la serviciu, activitățile din această săptămână au fost dedicate educației ecologice. A fost o săptămână frumoasă cu activități interesante, cu copii pe care îi descoperi altfel implicați și care răspund altfel acestor tipuri de activități. Spre exemplu, marți a fost organizată o excursie la o fermă, iar modul de petrecere a timpului a fost chiar plăcut, cu toate că grupul a avut în jur de 60 de copii, de vârste diferite. Ne-am bucurat să admirăm păunii în toată frumusețelor, cerbi lopătari și căprioare. Se aflau și păsări pe care copiii le recunoșteau, însă erau de rase deosebite, față de cele cu care ei erau obișnuiți, așa că și acestea au fost un punct de atracție.
Păunii, în toată splendoarea lor, au fost o încântare.
Cerbul, chiar dacă nu era impunător, atrăgea toate privirile.
Nemulțumire acestei săptămâni a venit când am aflat că într-o zi, la clasa unde sunt dirigintă, profesorul ,,a uitat” câte ore are în orar și a făcut doar o mică parte din program. Nu este un caz singular, iar această situație este tolerată de foarte mulți ani (să tot fie vreo 7-8). Mă tot gândesc la ce înseamnă seriozitate și responsabilitate profesionale. Să fi înțeles eu gresit aceste concepte?
Aleg acum să trec peste această situație ...și să las „cele rele să se spele”, vorba lui Creangă și să mă ocup de ziua de azi care este dedicată în totalitate treburilor gospodărești.
Pentru mâine îmi propun să îmi fac ziua frumoasă! Weekend cu soare în suflet tuturor!




Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu